sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Tânăr de 24 de ani, arestat pentru viol după ce a lăsat însărcinată o fată de 14 ani

    de Ioana Costaș | 5 februarie 2026, 9:05 AM | Știri Arad

    0

    Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor. Măsura a fost dispusă după ce o fată de 14 ani a rămas însărcinată în urma relațiilor sexuale avute cu acesta.

    Potrivit procurorilor, raporturile sexuale dintre cei doi au fost consimțite și au avut loc în perioada iunie–august 2025, la domiciliul minorei. Faptele s-au desfășurat pe parcursul mai multor luni, până în momentul în care fata a aflat că este însărcinată.

    Ancheta a mai stabilit că tânărul a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, acesta fiind condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

    „În urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că în perioada iunie – august 2025, inculpatul, major, în vârstă de 24 ani la data comiterii faptelor, a întreținut mai multe raporturi sexuale consimțite cu persoana vătămată, minoră, în vârstă de 13/14 ani, respectiv până când minora a aflat că este însărcinată. Raporturile sexuale au fost întreținute la domiciliul persoanei vătămate.

    Acesta a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat în trecut pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Inculpatul a fost reținut în data de 3 februarie pentru o perioadă de 24 ore. La data de 4 februarie, urmare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de procuror, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

    La data de 4 februarie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus punerea în mișcare a acţiunii penale față de o persoană, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

    Activitățile au fost desfășurate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Lipova și Poliției Orașului Lipova sub coordonarea procurorului de caz”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

    Citește și: 🔥 Incendiu în cartierul Sânnicolau Mic. Pompierii au intervenit la o anexă gospodărească

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.