Iranul, în pragul exploziei: proteste violente în marile orașe, în ciuda cenzurii. Cel puțin 72 de morți
Protestele antiguvernamentale au continuat sâmbătă în Iran, în pofida represiunii tot mai dure impuse de autorități, pe fondul unei mișcări de contestare aflate în plină expansiune, relatează The Guardian, citat de news.ro.
Deși regimul a întrerupt accesul la internet începând de joi, izolând în mare parte protestatarii de restul lumii, mai multe înregistrări video care au reușit să iasă din țară arată mii de oameni adunați pe străzile Teheranului, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Manifestanții au scandat lozinci împotriva liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, dar și mesaje de susținere pentru monarhia înlăturată în 1979.
Noi demonstrații au izbucnit sâmbătă seară într-un cartier din nordul capitalei, potrivit unor imagini verificate de AFP. Videoclipurile surprind artificii lansate deasupra pieței Punak, în timp ce protestatarii băteau în oale și scandau lozinci în favoarea dinastiei Pahlavi.
Manifestații au avut loc și în orașul Mashhad, orașul natal al lui Khamenei, unde mulțimi de oameni au mărșăluit pe străzi, înconjurate de focuri aprinse, în semn de sfidare. Liderul suprem i-a catalogat pe protestatari drept „vandali” și a acuzat Statele Unite că ar alimenta nemulțumirile.
Pe fondul escaladării tensiunilor, președintele american Donald Trump a avertizat în repetate rânduri autoritățile iraniene să nu recurgă la violență împotriva demonstranților, amenințări care au provocat reacții dure la Teheran. Vineri, Trump a declarat că regimul se află „în mare pericol”, sugerând o posibilă intervenție în cazul folosirii forței letale.
Autoritățile iraniene au avertizat populația să nu participe la proteste, procurorul general Mohammad Mahvadi Azad afirmând că demonstranții vor fi considerați „dușmani ai lui Dumnezeu”, o acuzație care poate atrage pedeapsa cu moartea. Televiziunea de stat a transmis ulterior că și persoanele care oferă sprijin protestatarilor riscă aceleași acuzații.
În ciuda represiunii, activiștii au anunțat noi proteste pentru weekend. Reza Pahlavi, fiul fostului șah al Iranului, aflat în exil, i-a îndemnat pe iranieni să iasă în stradă și să preia controlul orașelor lor, cerând totodată arborarea steagului „leul și soarele”, simbol al Iranului de dinainte de Revoluția Islamică.
Blocarea continuă a internetului și a rețelelor de telefonie mobilă îngreunează evaluarea amplorii protestelor, însă acestea sunt considerate cele mai mari manifestații din ultimii ani și o provocare majoră pentru regim. Imaginile și mărturiile care au reușit să evite cenzura, inclusiv prin intermediul sistemului de sateliți Starlink, indică o furie crescândă în rândul populației și o reacție extrem de violentă a forțelor de ordine.
Citește și: Davos: SUA și Ucraina, aproape de un acord istoric pentru reconstrucția post-război
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)