UTA a câștigat primul amical din 2026! Dim Alomerovic a decis jocul cu Bekescsaba
UTA a câștigat primul amical al anului 2026 după ce golul lui Dim Alomerovic a decis jocul cu Elore Bekescsaba. A fost un meci disputat într-un cadru hibernal, terenul fiind înghețat
Probabil acesta a fost motivul pentru care Mihalcea și-a lăsat acasă cinci jucători care au avut probleme medicale în ultima perioadă: Andrea Padula – cel care tocmai și-a prelungit contractul, Denis Hrezdac, Benjamin Van Durmen, Marko Stolnik și Adrian Dragoș.
Pe lângă cei cinci, Mihalcea l-a lăsat la Arad și pe nigerianul Ime Ndom, jucător care a semnat ieri un contract cu UTA până în vara anului 2027. Dar tot la Arad au rămas și cei care nu mai intră în calculele tehnicianului: portarul Dejan Iliev, Ovidiu Popescu și Daniel Zsori. Clubul dorește să se despartă de ultimii trei, dar lucrurile sunt mai complicate pentru că fie nu doresc rezilierea pe cale amiabilă, cum e în cazul lui Popescu și Zsori, fie se cere o sumă de bani la transfer, cum e în cazul lui Iliev.
În aceste condiții, UTA a început meciul cu Bekescsaba în următoarea formulă: Gorcea – Iacob, Poulolo, Pospelov, Budihală – Hodoşan, Odada – Costache, C. Ciobănică, Țăroi – Abdallah.
Unicul gol al meciului a fost înscris de Dim Alomerovic în repriza secundă, dar jocul a fost unul neconcludent date fiind condițiile în care s-a jucat.
Alexandru Budihală se află în probe, el fiind jucătorul celor de la Escola Varșovia, din Polonia. Cătălin Ciobănică vine de la Sticla Turda și este și el în probe.
Rezerve au fost: Roşu – Țuțu, Alomerovic, Benga, Gherman, Sota, L. Mihai, I. Ilie, Morariu, Bliderean, Al. Roman, Barbu și Coman.
Raul Gherman este fundaș central și este legitimat la Șeimbăr, Răzvan Morariu vine de la Dumbrăvița, iar Davide Bliderean de la Viitorul Cluj.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)