sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Politică și abandon în zăpadă. Prietenii primarului n-au mai prins iarna lui 2026

    de Adriana Barbu | 8 ianuarie 2026, 12:55 PM | Știri Arad | Strada | Topic special

    0

    Bucuria arădenilor că, în sfârșit, avem parte de o iarnă adevărată vine însă cu costuri. Drumuri și străzi nedezăpezite, trotuare transformate în patinoare, mașini înghețate, imposibil de pornit, accidente, facturi, aglomerație la UPU, (câteva măsuri, dar mai ales) scuze ale autorităților locale.

    Dincolo de bucuria extrem de fotografică a naturii, învelite din nou, după ani buni, în zăpadă, arădenii au postat pe rețelele sociale și problemele cu care se confruntă în aceste zile, când iarna ne-a luat, desigur, prin surprindere.

    Citește pe temă ❄️ Șoferii arădeni reclamă străzi necurățate de zăpadă, Primăria susține că se intervine etapizat în tot orașul

    Mulți dintre locuitorii orașului, cu spirit civic, au ieșit să măture zăpada din fața caselor și să dezghețe trotuarele cu sare sau alte substanțe specifice. Oficiali din alte localități s-au postat, tot pe rețelele sociale, cu lopata în mână, îndemnându-i și pe alți cetățeni să intervină în fața locuințelor pentru a se putea circula decent pe trotuare.

    Spiritul civic, politica și Prietenii primarului 

    Spiritul civic s-a făcut simțit pe alocuri în centrul și în unele cartiere din Arad, în special în cele cu case, unde arădenii și-au curățat trotuarele. Este și cazul cartierului Grădiște, unde, în anumite zone, trotuarele au fost eliberate complet de zăpadă. Dar nu toți par să dea dovadă de civism în aceste zile cu nămeți.

    O fotografie trimisă pe adresa redacției, însoțită de textul: „Azi dimineață în Grădiște. Singura porțiune de trotuar necurățată de zăpadă este cea din fața Prietenilor primarului. Spirit civic.” vine parcă să confirme că, uneori, spiritul civic e treaz doar în perioada alegerilor.

    Aradul, politică și resemnare

    Centrul Aradului schiţează însă, foarte clar, realitatea unui oraş resemnat: trotuarele înzăpezite din fața magazinelor comerciale abandonate vorbesc acum, parcă mai clar ca niciodată, despre absența dezvoltării economice a Aradului, despre regresul unui municipiu care promitea mult în urmă cu zece ani. Cele cinci mături și cinci lopeți cu care cei de la Salubritate Deva încearcă să facă ordine pe trotuarele din centrul orașului înzăpezit și înghețat, ori cei trei oameni surprinși încercând să îndepărteze zăpada din fața Consiliului Județean Arad spun, la rândul lor, povestea unui abandon.

    zapada bulevard

    zapada cja

    Povestea abandonului Aradului de către autorități, care consideră mereu că e bine și așa: prost și pe bani mulți. Vălurit uneori, înghețat altădată, peticit pe alocuri, prost de cele mai multe ori, dar bun oricum pentru arădeni.

    Prietenii primarului par şi ei să fi părăsit Aradul. Se vor întoarce, probabil, în preajma alegerilor ca să dea dovadă de civism şi, desigur, activism politic.

    Până atunci, arădenii rămân să-și netezească singuri drumul, ca-n fotografia de mai jos.

    zapada bicicleta

    Citeşte şi:

    💧 Compania de Apă Arad recomandă măsuri pentru protejarea instalațiilor de apă pe fondul scăderii temperaturilor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.