sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Ce spune Poliția Arad cu privire la moartea bărbaților de pe Romanilor

    de Special Arad | 6 ianuarie 2026, 1:16 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Poliția Arad a transmis un punct de vedere oficial după incidentul tragic petrecut astăzi pe Calea Romanilor din municipiul Arad, unde doi bărbați au fost găsiți decedați după ce au căzut de la înălțime.

    „La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 11:50, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că, 2 persoane ar fi căzut de pe un bloc, pe Calea Romanilor din municipiul Arad.

    În urma deplasării la fața locului, au fost identificați 2 bărbați, de 27 respectiv 57 de ani, din județul Vaslui, decedați, care urmează a fi transportați la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei.

    Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

    Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, cei doi bărbați erau tată și fiu, în vârstă de 57, respectiv 27 de ani. Aceștia ar fi căzut de la etajul 10 al unui bloc situat pe Calea Romanilor din municipiul Arad. Medicii ajunși la fața locului au constatat decesul ambilor bărbați.

    Mai multe detalii, aici:

    Doi bărbați, tată și fiu, de 57, respectiv 27 de ani, s-au aruncat de la etajul 10, pe Calea Romanilor din municipiul Arad. Amândoi au decedat

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.