joi, 4 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Denis Hrezdac este aproape să se despartă de UTA! Este dorit la o echipă care luptă pentru titlu

    de Lucian Dănilă | 4 ianuarie 2026, 9:51 AM | Sport

    0

    Denis Hrezdac este aproape de despărțirea de UTA. Mijlocașul Bătrânei Doamne are ofertă de la o echipă care luptă pentru titlu în Moldova, fosta campioană a acestei țări, Sheriff Tiraspol. Conducerea clubului arădean a declinat prima ofertă a grupării din Transnistria.

    Sheriff are o tradiție în a transfera de la Arad, relația cu gruparea din Transnistria începând la începutul anilor 2000, atunci când i-a transferat de la UTA pe Sebastian Huțan, Sorin Botiș și Marius Ciubăncan.

    Hrezdac a avut evoluții apreciate în acest sezon și a atras atenția celor de la Tiraspol care vor să câștige titlul după două sezoane ratate. El a debutat ca senior la UTA, dar s-a accidentat grav în sezonul 2019-2020 în care arădenii au obținut promovarea. Revenit pe gazon după o pauză de un an, a debutat în prima ligă în 2021 la un meci contra celor de la Gaz Metan. Apoi a urmat o nouă accidentare…

    Drumul său a ajuns la eșalonul al treilea, acolo unde a jucat pentru Progresul Pecica. Hrezdac a revenit în atenția fotbalului mare odată ce a fost împrumutat la Corvinul, echipă cu care a cucerit Cupa României în 2024. Acum, Sheriff a înaintat o primă ofertă, declinată însă de cei de la UTA.

    UTA s-ar putea despărți în această iarnă de un alt mijlocaș central. Acesta ar putea fi Ovidiu Popescu, jucător care în ultimele etape nu a mai intrat în atenția lui Adrian Mihalcea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.