sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Un TIR a blocat autostrada în zona aeroportului din Arad! Au intervenit pompierii

    de Andrada Bobiș | 3 ianuarie 2026, 5:52 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    În urmă cu puțin timp pe Autostrada A1 a avut loc un eveniment rutier care a blocat traficul rutier chiar înainte de ieșirea ce duce spre Aeroportul Arad.

    Din informațiile primite până în acest moment am aflat că un TIR a blocat circulația, iar traficul este extrem de îngreunat în zona ieșirii spre Aeroportul Arad. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii rutieri, echipaje SAJ, precum și pompierii militari cu autospeciala de la descarcerare.

    Șoferii care au rămas blocați în trafic împărtășesc pe rețelele sociale care este situația :

    „Coada uriașă. Unii cu tirul ies de pe autostrada si intra prin Aradul Nou pe centru”

    Alți șoferi cu un ușor iz al ironiei punctează: „Nici pe autostradă nu știm să circulăm, of vai”

    tir 2

    „În data de 03.01.2026, în jurul orei 16:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier, autotren intrat în parapet pe A1 între nodurile rutiere Zădăreni și Aeroport, pe sensul de mers Arad-Nădlac.

    La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad. La locul evenimentului s-a deplasat și o ambulanță SAJ.

    În urma accidentului a rezultat o victimă, neîncarcerată, conștientă și cooperantă. Victima a fost preluată de către echipajul SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.

    Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, transmite ISU Arad.

    sb

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.