sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    11 magistrați – dezvăluiri grave despre Justiție, în fața președintelui Nicușor Dan

    de Adriana Barbu | 22 decembrie 2025, 6:59 PM | Naţional | Topic special

    0

    Discuțiile purtate luni, la Palatul Cotroceni, între președintele României, Nicușor Dan, și magistrații care au acceptat să vorbească public despre disfuncționalitățile din sistemul judiciar au scos la iveală acuzații grave privind funcționarea Justiției, presiuni interne și lipsa de transparență.
    La ședință au participat doar 11 magistrați, singurii care au acceptat discuția transmisă live pe pagina Administrației Prezidențiale.

    Alți magistrați au solicitat în scris să se întâlnească cu altă ocazie și nu public, situație despre care ați putut citi AICI.

    Întreaga întâlnire de la Palatul Cotroceni de luni poate fi urmărită aici: https://fb.watch/E9aYm5YMm5/

    Potrivit magistraților prezenți la întrevedere, există o stare generalizată de teamă în sistem, alimentată de presiuni ierarhice, intervenții ale Inspecției Judiciare și riscul sancțiunilor disciplinare. Aceștia au  afirmat că Justiția este profund disfuncțională, că puterea este concentrată la vârf, că schimbarea completurilor este o practică des întâlnită în dosare sensibile și că întregul sistem suferă de lipsă de transparență.

    La întâlnirea de luni cu președintele Nicușor Dan s-a vorbit și despre numirile politice în funcțiile de conducere și, după cum relatează Europa Liberă, care a redactat un amplu material în urma întrevederii, despre rezultatele unor concursuri care sunt, de multe ori, cunoscute dinainte.

    Nicușor Dan, cei 11 magistrați, justiția și clasa politică

    Întărind cele prezentate în documentarul Recorder, cei prezenți la întâlnirea publică cu Nicușor Dan au amintit că atât transferurile și delegările, cât și promovările sunt, în multe cazuri, arbitrare. Toate vocile au cerut modificarea Legilor Justiției.

    Una dintre vocile puternice de la întâlnire, procurorul militar Bogdan Pîrlog, președinte al Asociației „Inițiativa pentru Justiție”, a vorbit despre situația actuală din justiție, aflată, în opinia sa, în „moarte clinică”, rezultat al cooperării dintre grupuri din interiorul sistemului judiciar și din clasa politică.
    Bogdan Pîrlog a fost sancționat în trecut, în mai multe rânduri, pentru criticile aduse sistemului, o practică amintită și de alți participanți la întrunire.

    Pîrlog, citat de Europa Liberă, a precizat că „o majoritate din cadrul Secției pentru judecători din CSM poate controla tot ce se întâmplă în Justiție”.

    Procurorul militar Bogdan Pîrlog a fost unul dintre magistrații care au indicat faptul că sistemul judiciar nu mai poate fi reformat doar din interior, fiind nevoie și de intervenția Parlamentului. La rândul său, fostul procuror de la Judecătoria Gherla, Alexandru Oancea, a afirmat că sistemul judiciar nu se poate autoregla, deoarece puterea este concentrată în „puncte-cheie” – CSM, Înalta Curte și curțile de apel – și că este necesară implicarea clasei politice.

    Despre necesitatea modificării Legilor Justiției au vorbit, printre alții, președintele Asociației Forumul Judecătorilor, Dragoș Călin, și fostul procuror DNA, Marius Cătălin Bartic. Pe de altă parte, fostul procuror DNA Cristian Anghel a insistat, în cadrul întâlnirii de luni, asupra faptului că politicul a intervenit constant în Justiție, și când a venit vorba de numirile, total netransparente, în funcțiile de conducere de la Parchetul General, DNA și DIICOT, fapt care explică starea actuală a sistemului.

    Dosarul Marian Vanghelie şi presiunile asupra procurorilor

    Un moment important al întâlnirii l-a reprezentat intervenția procuroarei Laura Deriuș, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care a confirmat că neregulile prezentate în documentarul Recorder „Justiție capturată” sunt reale, inclusiv cele referitoare la schimbarea repetată a completurilor de judecată în dosare de corupție.

    Procuroarea DNA, Laura Deriuș, a vorbit despre presiunile resimțite în calitate de magistrat implicat în dosarul Marian Vanghelie, despre mutarea repetată a completurilor de judecată în acest caz, despre solicitări insistente din partea conducerii de a ieși din dosar, precum și despre refuzul nejustificat al șefului de secție de a pune în executare mandate de percheziție deja aprobate de judecător.

    Laura Deriuș a vorbit despre presiuni exercitate de conducerea Direcției Naționale Anticorupție și despre tentative repetate de îndepărtare din dosare sensibile, detalii care pot fi citite pe larg în publicația HotNews. Procuroarea a atras atenția asupra caracterului arbitrar al unor decizii judiciare și asupra riscului ca magistrații să fie sancționați sau revocați pentru modul în care își desfășoară activitatea.

    În cadrul întrunirii, magistrații au avansat și unele soluții, inclusiv pentru probleme precum încărcătura de dosare, lipsa de personal, evitarea prescripției, funcționarea Inspecției Judiciare și eliminarea blocajelor instituționale.

    Preşedintele României şi  verificările care se impun

    La finalul întâlnirii, președintele Nicușor Dan a declarat că discuția a fost „extrem de utilă” și că este necesar ca dezbaterea să continue. Șeful statului a subliniat că vor exista și alte întâlniri, inclusiv cu persoanele sau instituțiile vizate de acuzațiile formulate de magistrați, pentru a asigura un cadru echilibrat de dialog public.

    „Este o primă discuție, este o dezbatere care e util să continue. Multe dintre lucrurile semnalate necesită verificări care vor lua timp”, a declarat Nicușor Dan, citat de Euronews. Președintele a mai precizat că dezbaterea este importantă nu doar pentru profesioniștii din sistem, ci și pentru publicul larg, pentru o mai bună înțelegere a condițiilor în care funcționează Justiția.

    Consultările de la Cotroceni au avut loc pe fondul tensiunilor generate de documentarul Recorder – Justiție capturată, care a ajuns la peste 5 milioane de vizualizări și de protestele de stradă care au urmat, fiind prezentate de președinte drept un prim pas către o dezbatere publică amplă privind reforma sistemului judiciar.

    Petiţia iniţiată de Funkz Citizen pe platforma Declic, prin care se cere modificarea Legilor Justiţiei, a adunat peste 200.000 de semnături  (petiția o găsiți AICI).

    Citește și:

    Magistrații se tem să vorbească. Nicușor Dan anunță referendum care poate răsturna CSM

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.