sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Trei documentare rare, timp de cinci zile, aduse la Arad de Citizenit

    de Special Arad | 22 noiembrie 2025, 1:36 PM | Cultură | Film

    0

    Timp de 5 zile, între 10 – 14 decembrie, la Cinema Arta din Arad vor rula 3 documentare prezentate în premieră națională de asociația Citizenit. Cele trei filme „pun sub lupă orașele în care trăim, spațiile culturale ce ne formează și comunitățile care le dau sens – o ocazie unică de a privi «acasă» cu alți ochi”.

    Arădenii vor avea ocazia să vadă filmele „How to build a library”, „Architecton” și filmul de peste 14 ore, dar tocmai de aceea împărțit în trei părți, difuzate în trei zile, „Exergue – On Documenta 14”.

    Intrarea va fi liberă la fiecare proiecție, pe bază de rezervare, prin acest formular online.

    •  How to Build a Library
    Miercuri, 10 decembrie, ora 19:00
    Regia: Maia Lekow & Christopher King | 2025 | 101 minute
    Două femei curajoase din Nairobi decid să transforme ceea ce până în 1958 era o bibliotecă rezervată exclusiv albilor într-un centru cultural plin de viață. Pe parcurs, ele trebuie să se descurce cu politica locală, să strângă milioane de dolari pentru reconstrucție și să înfrunte fantomele trecutului colonial al Kenyei.
    În prezent, aflat ]n circuitul festivalurilor internaționale de film documentar.

    • Architecton
    Joi, 11 decembrie, ora 19:00
    Regia: Victor Kossakovsky | 2024 | 98 minute
    Un eseu vizual despre arhitectură și timp: contraste între durabilitatea structurilor antice și fragilitatea construcțiilor moderne, între ce rămâne și ce se pierde.
    Nominalizat la Ursul de Aur – Berlinale.

    •  Exergue – On Documenta 14
    Vineri, 12 decembrie, ora 18:00 – Partea I (4h, pauză 15 min)
    Sâmbătă, 13 decembrie, ora 15:00 – Partea II (6h, pauză 1h)
    Duminică, 14 decembrie, ora 18:00 – Partea III (4h, pauză 15 min)
    Regia: Dimitris Athiridis | 2024 | 848 minute
    O incursiune de 14 ore în culisele documenta 14 — una dintre cele mai influente expoziții de artă contemporană din lume. Un film despre relația artei cu politica, finanțarea, crizele globale și responsabilitatea instituțiilor culturale.
    Premieră mondială la Berlinale 74.

    Proiectul este cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare regională (FEDR) prin Programul Interreg România-Ungaria (ROHU00435).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.