Conferință dedicată rolului Aradului în evenimentele premergătoare Marii Uniri
Vineri, 28 noiembrie 2025, de la ora 10:00, Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Arad va găzdui Conferința Științifică Națională „Arad – Capitala Politică a Marii Uniri”. Evenimentul își propune să analizeze, din perspectivă academică, contribuția Aradului la procesele politice și sociale care au precedat Marea Unire din 1 Decembrie 1918.
Conferința reunește cadre universitare, cercetători, istorici și reprezentanți ai mediului cultural, care vor prezenta studii din domenii precum istorie, filosofie, economie, cultură, educație, demografie și etnografie. Programul include și lansări de carte și prezentări de lucrări recente dedicate perioadei.
Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului Arad, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Arhiepiscopia Aradului, Centrul Municipal de Cultură Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Complexul Muzeal Arad, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Societatea de Științe Istorice – filiala Arad, Asociația „ASTRA arădeană – 1863”, Centrul de Studii de Istorie și Teorie Literară „Ioan Slavici”, Asociația „Ștefan Cicio-Pop” și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Ioan Slavici”.
Organizatorii precizează că scopul conferinței este de a aduce în atenția publicului noile cercetări dedicate rolului Aradului în contextul anului Marii Uniri, 1918.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)