Șapte angajați ai unui Ocol Silvic au fost reținuți pentru falsuri în SUMAL și tăieri ilegale, între care un pădurar din Ineu – Bihor
Șapte angajați ai uni Ocol Silvic, cel din Oradea – un șef de district și șase pădurari – au fost reținuți miercuri pentru 24 de ore, după o serie de percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Poliției Bihor, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Ancheta vizează tăieri ilegale de arbori și manipularea datelor din sistemul național de urmărire a materialelor lemnoase.
Cei șapte bărbați, cu vârste între 37 și 59 de ani, provin din Sânmartin, Ineu, Oșorhei și Hidișelu de Sus și sunt cercetați pentru introducerea a nu mai puțin de 343 de acte informatice false în sistemul SUMAL, potrivit unui comunicat transmis de Poliția Bihor. Ar fi manipulat evidențele naționale privind materialul lemnos, atât în ceea ce privește predarea și reprimirea unor partizi, cât și emiterea avizelor de transport pentru diferite cantități de lemn.
Un bărbat de 53 de ani din Ineu ar fi comis același tip de falsuri informatice încă din perioada 2021–2024, în timp ce un pădurar de 37 de ani din Oșorhei este acuzat că, în 2025, ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras arbori dintr-o pădure aflată pe raza comunei Nojorid.
Valoarea totală a prejudiciului urmează să fie stabilită pe parcursul cercetărilor.
Perchezițiile au vizat inclusiv sediul Ocolului Silvic Oradea, iar la finalul acestora toți cei șapte suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei urmează să fie prezentați procurorilor pentru stabilirea măsurilor legale.
Cercetările sunt în derulare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
UPDATE – Control judiciar pentru toți șapte
Cei șapte angajați ai Ocolului Silvic Oradea au fost plasați joi sub control judiciar pentru 60 de zile.
În cazul pădurarului din Ineu (Bihor), acuzat și de tăiere ilegală și sustragere de arbori în zona Nojorid, procurorul a impus interdicția de a profesa pe durata măsurii preventive, având în vedere gravitatea faptelor investigate.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)