duminicã, 21 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Șoferii care vorbesc la telefon în timp ce conduc riscă amenzi de până la 1.620 de lei și suspendarea permisului

    de - | 14 noiembrie 2025, 8:34 AM | Naţional

    0

    Folosirea telefonului mobil la volan continuă să fie una dintre cele mai frecvente abateri constatate în trafic, iar legislația rutieră în vigoare prevede sancțiuni considerabile pentru șoferii care nu respectă regulile. Potrivit prevederilor din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002, vorbitul la telefon în timpul conducerii unui vehicul, atunci când dispozitivul este ținut în mână, se pedepsește cu amenzi cuprinse între 1.215 și 1.620 de lei, echivalentul a 6–8 puncte-amendă. De asemenea, fapta atrage și aplicarea a 4 puncte de penalizare, notează digi24.ro.

    Riscurile cresc semnificativ pentru șoferii care comit simultan și o altă contravenție. În astfel de situații, legea prevede nu doar amendă între 810 și 1.012 lei (4–5 puncte-amendă), ci și suspendarea permisului pentru o perioadă de 30 de zile.

    Printre abaterile care, cumulate cu folosirea telefonului mobil, duc la reținerea permisului se numără depășirea coloanelor oprite la semafor, ignorarea semnalelor polițiștilor rutieri sau nerespectarea regulilor privind prioritatea tramvaiului.

    Autoritățile atrag atenția că interdicția privind utilizarea telefonului ținut în mână are scopul de a reduce numărul accidentelor cauzate de neatenție. Distragerea atenției în trafic rămâne una dintre principalele cauze ale incidentelor rutiere, iar legislația strictă urmărește să descurajeze comportamentele care pun în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.