În timp ce scriu îmi mai arunc privirea pe smochinul din mijlocul curții.

În nici trei zile și-a lepădat frunzișul pe iarba din jur, rămânând în costumația de noapte cu care se pregătește de iarnă. E o vreme splendidă, început de noiembrie cum scrie în cărți, nu în presă. Mă pregătesc cu trei buchete de flori să mă duc până în cimitirul unde, nu foarte departe de casă, își dorm somnul de veci ai mei părinți. Și bunica.
Nu-mi vine să mă apuc să scriu despre ce a fost sau n-a fost prin Arad în săptămâna care se termină învăluită în soarele de noiembrie. În noaptea care a trecut semiluna strălucea de ziceai că soarele a uitat să meargă la culcare. Aștept s-o revăd în seara care se apropie tot așa, pe nesimțite.
Nu-mi vine să scriu pentru că nu se cadrează nicicum. În loc de liniște și aplecare spre cele importante, ai noștri au continuat spectacolul ieftin de amețit boborul.

Și nu încep cu Pașca și Fifor, respectiv ciondăneala online dintre cei doi pe motive de, vezi Doamne, interes public. Încep cu rezolvarea situației preotului-creator digital, Noghiu. Așa cum ați putut vedea în Specialul de sâmbăta, omul a ajuns în cele din urmă acolo unde trebuie și unde e bine: la Catedrala cea nouă. Că nu e chiar ca la Sânnicolau e mai puțin important, ceea ce contează e că în preajma Zilei Morților politicul și religiosul s-au înțeles din nou. Și asta la Arad, un oraș unde înțelegerea e din cele mai vechi timpuri. Fără suportul neoprotestanților, întărit acum și cu suportul unei părți importante din partea ortodocșilor, gașca lui Falcă cu greu ar putea supraviețui în orașul în care de o vreme bună nu se întâmplă mai nimic.

Altfel spus, ciondăneala arădeană dintre Fifor și Pașca e floare la ureche, numai bună să adoarmă vigilența sforăitoare a celor care caută viața pe site-urile de socializare.
În toate cazurile pomenite e vorba de diferența ca de la cer la pământ dintre esență și aparență.
Ai noștri, locali și naționali deopotrivă, joacă pe cartea pe care ei, având în vedere exemplele care vin mai nou chiar din SUA, o cred câștigătoare: mimează corectitudine și cinste, aruncând vina pe adversarul de moment.
PSD-ul, cu Grindeanu în frunte și cu Fifor vârf de lance în Arad, dar nu numai, bombardează vigilența adormită a publicului arătând spre Bolojan. Au chiar inconștienta neobrăzare să îl indice ca fiind cheia problemei. Adevărul este că da, din punctul lor de vedere Bolojan este originea tuturor relelor.
Ilie Bolojan este primul șef de guvern din perioada zisă democratică care se ia în serios. Și încearcă să acționeze așa cum cer adevăratele reguli ale meseriei. Și care pun în primul rând interesul obștesc, cel general, adică, acel interes care asigură funcționarea cel puțin acceptabilă a unei societăți care se declară democratică.

Numai că cei de dinainte s-au obișnuit prea tare în mimarea democrației, a cinstei și a competenței. Fiind cu toții orientați spre câștigul personal cu orice preț, pur și simplu nu realizează că treaba se poate face și altfel. Așa cum încearcă Bolojan, punând în pericol tot eșafodajul corupt construit de cei care strigă acum în gura mare.
Norocul lor este noua realitate virtuală. Publicul, plasat de dimineața până seara în fața ecranelor, este ținta manipulărilor cotidiene. Neinstruit și naiv, doritor de mai bine, indiferent de metode, gata oricând să sară în apărarea celui care spune mai tare și mai colorat.
Cel puțin așa cred cei precum Grindeanu și cei de teapa lui. Nu se poate, nu-i așa, ca un taciturn morocănos și simpluț precum bihoreanul Bolojan să-i pună cu botul pe labe. Mai ales că îi știu și pe cei care, cică, stau în spatele lui. Stau așa, de voie, de nevoie, nu că le-ar conveni. Ei sunt de fapt ținta, așa cum s-a văzut și în atacul lui Fifor la Pașca. Văzut un fel de moștenitor penelist de-al lui Falcă, tânărul trebuie convins de la început că n-are rost să mizeze pe Bolojan. Viitorul nu este al lui Bolo, ci al celor care știu jocul din cele mai vechi timpuri. Indiferent dacă sunt pesediști sau peneliști, asta ca să nu mai vorbim de cei adunați în AUR sau alte asemenea partide inexistente ca partide democratice, inventate doar pentru a speria adevărații adversari.
Jocul e simplu, cum ar veni. E ca la poker când joci la cacialma. Important este să îl dai afară pe singurul care crede în reguli și vrea să joace serios. După asta, trai neneacă. Câștigă cel pe care îl vrem noi, nu cel care joacă cel mai bine. Nu e mare lucru, așa e mai nou și în fotbal și așa a fost pe aici de când e lumea.

Te certăm, ne certăm ca să creadă lumea că suntem adversari, dar de fapt dorim cu toții eliminarea din joc al celui care vrea să joace cinstit și la câștig pe bune.
Stai liniștit că ne înțelegem noi până la urmă. Numa să scăpăm împreună de Bolojan ăsta, după ce convingem prostimea din fața ecranelor că el este pericolul. După care ne vom bucura cu toții de frumusețile și belșugul toamnei care tocmai explodează.
V-ați prins până la urmă și voi, măi, șmecherilor?