Simion vrea protecţie SPP şi acuză lipsa de reacție după 90 de amenințări cu moartea. IGPR anunță că există dosar penal încă din septembrie
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a transmis, sâmbătă, că tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind amenințări, acte de violență sau alte fapte care pot afecta siguranța persoanelor, după ce președintele AUR, George Simion, a acuzat public că a primit peste 90 de amenințări cu moartea și că autoritățile nu ar fi luat măsuri.
Potrivit News.ro, Poliția a precizat că, în urma plângerii depuse de reprezentanți ai partidului AUR, a fost constituit un dosar penal încă din luna septembrie, aflat în lucru sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
„Poliția Română tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind amenințări, acte de violență sau alte fapte care pot afecta siguranța persoanelor. În urma plângerii penale depuse, a fost constituit un dosar penal, fiind derulate verificările procedurale prevăzute de lege, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și identificării persoanelor responsabile”, a transmis IGPR, citat de Agerpres.
Poliția: „Nu tolerăm comportamente care incită la ură sau violență”
IGPR a mai subliniat că instituția „nu tolerează comportamentele sau exprimările care incită la ură, violență ori promovează ideologii extremiste” și că acționează „în mod echidistant și imparțial, pentru protejarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența politică, socială sau de altă natură”.
„Libertatea de exprimare este garantată prin Constituție, însă această libertate nu poate fi folosită ca pretext pentru încălcarea legii. Amenințările, indiferent cui se adresează, reprezintă fapte grave, sancționate penal, iar Poliția Română își desfășoară activitatea pentru protejarea cetățenilor și a comunității, conform prevederilor legale”, a mai transmis instituția.
Simion acuză „lipsa de reacție” și cere protecția SPP
Reacția IGPR vine după ce George Simion a afirmat, vineri, că a fost amenințat de zeci de ori cu moartea și că „până acum nu s-a luat nicio măsură concretă”. Potrivit Agerpres, liderul AUR a declarat că a cerut oficial intervenția Serviciului de Pază și Protecție (SPP) pentru a-i asigura protecția personală, precum și pe cea a familiei și a colegilor din conducerea partidului.
Simion a acuzat, totodată, că „instituțiile de forță din București discriminează opoziția politică” și că există „un dublu standard” în tratarea cazurilor de amenințare la adresa politicienilor.
Liderul AUR a susținut că, în 30 octombrie, fațada sediului central al partidului din București ar fi fost vandalizată de persoane care s-ar fi identificat drept membri ai unei grupări numite „Antifa”. Simion a afirmat că poliția deține „imagini video detaliate cu întreaga operațiune de vandalizare”, însă „până în acest moment, nu a identificat făptașii”.
Amenințările, pedepsite penal
Într-un comunicat anterior, IGPR a amintit că, potrivit Codului penal, „fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Plângerea din 15 septembrie
Pe 15 septembrie, liderul AUR a anunțat că a depus o plângere pentru amenințările cu moartea primite în mediul online, în special după asasinarea activistului conservator american Charlie Kirk. „Au fost peste 90 de amenințări, multe semnate cu nume și prenume reale. Nicio audiere nu a avut loc până acum”, a afirmat Simion, potrivit Agerpres.
IGPR a confirmat ulterior înregistrarea plângerii și deschiderea unui dosar penal.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)