duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Trei tenismeni și trei persoane din România, în arest după o amplă anchetă internațională privind trucarea meciurilor

    de - | 31 octombrie 2025, 6:09 PM | Sport

    0

    O amplă operațiune coordonată de Eurojust și desfășurată simultan în Franța, Bulgaria, România și Spania a dus la arestarea a 16 persoane, suspectate de implicare într-o rețea internațională de trucare a meciurilor de tenis. Printre cei reținuți se află trei jucători profesioniști, aflați în afara Top 100 ATP, dar și un cetățean român, scrie Golazo.ro.

    Potrivit publicației El País, ancheta vizează fapte comise în perioada 2018–2024, timp în care sportivii ar fi acceptat să piardă seturi sau meciuri intenționat, în schimbul unor sume de bani.

    Operațiunea, desfășurată pe 14 octombrie, a fost rezultatul unei colaborări între autoritățile judiciare și polițienești din cele patru țări. În total, au fost efectuate arestări în Franța (9 persoane), Bulgaria (4), România (2) și Spania (1) – ultima dintre ele fiind Bogdan V., un român care mai fusese reținut anterior în cadrul Operațiunii Mursal, o investigație amplă privind frauda sportivă.

    Ancheta anterioară, Operațiunea Mursal, a scos la iveală o metodă de manipulare a pariurilor sportive: membrii rețelei profitau de întârzierile transmisiunilor TV (20–120 de secunde) pentru a plasa pariuri câștigătoare. Aceeași rețea ar fi plătit sportivi pentru a pierde meciuri de tenis și tenis de masă în mai multe țări, inclusiv în timpul Campionatului Mondial din Qatar.

    Informațiile obținute în urma acestor anchete au condus la identificarea mai multor jucători implicați în trucarea meciurilor din circuitele Challenger și Futures, desfășurate în Europa, America și Africa. Sumele oferite sportivilor ar fi acoperit doar cheltuielile de deplasare și cazare, potrivit surselor judiciare.

    Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili amploarea rețelei și numărul total al sportivilor implicați în manipularea rezultatelor competițiilor.

    Citește și:

    Edward Iordănescu a demisionat de la Legia Varșovia după doar cinci luni

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.