🚨 Accident pe autostrada A1, între Arad și Nădlac: cinci persoane au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs în această dimineață dimineață pe autostrada A1, la kilometrul 570, pe sensul de mers Arad–Nădlac, unde un autotren și un microbuz s-au ciocnit.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială pentru transportul personalului și al victimelor multiple, o ambulanță SMURD, o autospecială de stingere și una de descarcerare. De asemenea, au fost mobilizați și pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
În urma impactului, opt persoane au fost implicate în eveniment, dintre care cinci — patru bărbați și o femeie — au fost rănite. Victimele, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital.
Intervenția echipajelor este în dinamică, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate până la finalizarea operațiunilor de salvare și degajare a carosabilului.
UPDATE
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac au fost sesizați, în dimineața de 31 octombrie 2025, în jurul orei 7:55, despre un accident rutier.
Din primele cercetări, impactul a avut loc între un microbuz de transport persoane, în care se găseau 6 pasageri, condus de un tânăr de 28 de ani, din județul Tulcea, și un ansamblu rutier, condus de un bărbat de 41 de ani, cetățean bulgar.
Microbuzul ar fi staționat pe banda de urgență.
5 persoane au fost transportate la spital, pentru evaluare stării lor și acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)