Nu mai știu cum să o-ntoarcă… Conducerea UTA oferă reduceri la meciul cu FCSB dacă te duci la partida cu Petrolul
Conducerea clubului UTA nu mai știe cum să o dea la’ntors. După ce galeria a anunțat boicotarea partidei cu Petrolul pentru prețurile foarte mari la bilete și pentru lipsa de respect față de abonați, conducerea grupării vine acum cu un comunicat prin care oferă reduceri la meciul din Cupa României cu FCSB, dar doar dacă mergi la cel cu Petrolul.
Mai este o zi până la partida cu Petrolul și din informațiile noastre nu s-au vândut până acum mai mult de 300 de bilete. Nici n-avea cum la ce prețuri a pus conducerea clubului și la ce arată echipa în ultima perioadă pe teren.
În disperare de cauză, Meszar și compania au emis acum câteva minute un comunicat ambalat frumos pe care, după ce-l citești, nu poți să simți decât… lehamite. Astfel, după ce a arătat o crasă lipsă de respect față de abonații care au plătit abonament în sezonul în care s-a jucat fără spectatori deși nu au asistat la niciun meci, care au acceptat fiecare scumpire, an de an, fără a avea vreu beneficiu, acum aceiași conducere vine să ofere o reducere la meciul cu FCSB, dar doar dacă asiști la partida cu Petrolul.
După un astfel de comunicat nu poate urma decât un nou boicot și la partida din Cupa României cu FCSB, o partidă la care UTA ar fi posibil să nu mai aibă nicio șansă de calificare.
„UTA Arad își exprimă regretul și își asumă faptul că strategia de vânzare a biletelor pentru meciul din Cupa României, programat joi, de la ora 17:00, împotriva formației Petrolul Ploiești, a generat reacții care pot influența negativ prezența spectatorilor la stadion. Ne cerem scuze!
Menționăm că intenția clubului nu a fost în niciun moment aceea de a crea nemulțumiri în rândul suporterilor. Situația și contextul care au dus la această decizie au fost deja explicate public.
În spiritul respectului și al deschiderii față de fanii noștri, UTA Arad dorește să consolideze relația cu suporterii și să le ofere motive suplimentare de a fi alături de echipă. Astfel, la următorul meci din Cupa României, pe care îl vom disputa împotriva echipei FCSB, clubul va oferi:
o reducere de 50% la achiziționarea biletului, pentru toți suporterii care posedă bilet la partida de joi, cu Petrolul Ploiești.
Invităm toți iubitorii echipei să fie alături de UTA în număr cât mai mare.
Prezența suporterilor în tribune oferă echipei forță, energie și motivație suplimentară pentru a evolua cât mai bine în toate meciurile. Împreună suntem mai puternici!”
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)