73 de situații de urgență, gestionate de pompierii arădeni în weekend
Pompierii arădeni au intervenit weekendul trecut pentru gestionarea optimă a 73 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad, cele mai multe intervenții constând în acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD intervenind la 65 de solicitări.
Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a patru incendii și în alte patru situații în sprijinul comunității, precum: asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, deblocarea persoanelor și degajarea unui copac căzut pe carosabil.
Potrivit ISU Arad, dintre cele patru incendii produse la sfârșitul săptămânii trecute, două au fost înregistrate la vegetație uscată și deșeuri, în localitățile Hălmăgel și municipiul Arad; un incendiu s-a manifestat la 25 de baloți de paie, în localitatea Cintei, iar cel de-al patrulea incendiu s-a produs la un coș de fum, în orașul Chișineu-Criș. Toate incendiile au fost stinse prompt, fără a se înregistra victime.
„Vă reamintim că arderea vegetației uscate este strict interzisă! Utilizarea focului în spații deschise reprezintă o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga rapid și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot pune în pericol vieți omenești”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Citește și: Incendiu în curtea unei firme din Zădăreni. Focul a fost stins după șapte ore
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)