joi, 4 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Tribunalul și Judecătoria Arad organizează Ziua Porților Deschise

    de Special Arad | 20 octombrie 2025, 10:29 AM | Știri Arad

    0

    Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad organizează evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile.

    Cu această ocazie, justiţiabilii, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe la acest eveniment, care va avea loc vineri, 24 octombrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 14:00, la sediul de pe strada B-dul General Vasile Milea, nr. 2.

    În cadrul acestui eveniment, participanţii vor avea ocazia să viziteze Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad şi să afle ce presupune înfăptuirea actului de justiţie, cariera de magistrat, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

    „Ziua Europeană a Justiţiei Civile este celebrată în întreaga Europă în fiecare an, la data de 25 octombrie, începând cu anul 2003, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, cu scopul de a aduce în atenţia publicului european a modului de funcţionare a organelor judiciare.

    Celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul”, transmite Tribunalul Arad.

    Citește și: Produse contrafăcute, confiscate din Obor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.