Tragedie în Mermești, județul Arad: un bărbat a murit prins sub un tractor
În această seară, în jurul orei 20:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în localitatea Mermești, unde un bărbat a rămas prins sub un utilaj agricol.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț, cu o autospecială dotată cu modul pentru descarcerare. De asemenea, a fost trimisă și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad.
Echipajele de intervenție au reușit să extragă victima de sub tractor, însă, din nefericire, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Echipajul medical a constatat decesul acestuia la fața locului.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)