Hub cultural mARTA, Aradi Kamaraszínház și Special Arad invită publicul vineri, 10 octombrie, ora 17, la Teatrul Vechi din Arad, unde va fi vernisată expoziția POST FESTUM a artistei Móré-Sághi Annamária. Expoziția aduce în prim-plan proiecte de imprimeuri redescoperite și finalizate după decenii, un demers artistic încărcat de emoție și nostalgie.

„Această expoziție este un ultim omagiu, un requiem pentru ceva care a existat, a funcționat și acum nu mai este. (…) Un gând nostalgic pentru un loc de muncă, pentru oamenii de altădată”, mărturisește artista, care a lucrat peste 27 de ani în industria textilă arădeană, la fabricile UTA și Teba.

Pentru Móré-Sághi Annamária, pregătirea expoziției a fost și o întoarcere personală în timp, la începuturile sale, între schițe, motive florale, geometrii și repetiții de module, care odinioară dădeau viață materialelor textile.

Vernisajul va fi deschis de jurnalistul Special Arad Lajos Notaros, iar alegerea ineditului spațiu al Teatrului Vechi nu este întâmplătoare: „Este un loc potrivit de neobișnuit pentru o expoziție neobișnuită. Oferă posibilitate pentru zbor în timp, pentru un zbor către libertate”, spune artista.

Am stat de vorbă cu Móré-Sághi Annamária despre ce înseamnă pentru ea „Post Festum”, despre legătura dintre artă și meserie, despre timp, memorie și felul în care publicul poate regăsi o parte din sine în lucrările expuse.

– Ce sentimente vă cuprind acum, înainte de această nouă expoziție?

– Pregătirea unei expoziții este dominată de o așteptare accentuată, punctul culminant fiind momentul când lucrările sunt deja pe perete și artistul le vede pentru prima dată pe toate împreună. În cazurile fericite, lucrările emană ceva din energia cu care au fost create, vorbesc și chiar cântă… De această dată se mai adaugă o doză de curiozitate, pentru că publicul nu este obișnuit să se întâlnească într-o expoziție cu acest gen, cu designul textil.

– Când ați expus ultima dată – la o expoziție colectivă sau personală – și de când pregătiți lucrările care urmează a fi prezentate acum?

– În 2018 am avut o expoziție personală de tapiserie cu titlul PIATRA II la Galeria Delta, și particip, cu regularitate, la saloanele anuale. Aceste materiale, care urmează să fie expuse acum, s-au (re)născut aproximativ într-un an, dar data nașterii originalelor se pierde în negura timpului.

– Veți avea acum o expoziție cu proiecte de imprimeuri, redescoperite și finalizate. De ce ați ales titlul „Post Festum”?

– Am făcut ordine între schițele, notițele etc. adunate în decursul anilor. Am descoperit și proiecte de imprimeuri doar începute. Le-am terminat. Cele două fabrici textile (UTA și Teba), unde am lucrat, nu mai există de mult, deci lucrările s-au născut „post festum”. Menționez că la unele proiecte nu am mai ținut cont de posibilitățile fabricii. Scopul meu era realizarea unor exemplare de expoziție. Această mică prezentare ne dă ocazia să evocăm perioada și personajele tinereții noastre.

– Un fel de „requiem al acestei meserii”. Cum se simte pentru un artist să compună, prin artă, un fel de cântec funebru al propriei profesii?

– Un artist constată cu tristețe dispariția unui loc unde a lucrat mulți ani de zile, cu care dispare și meseria pe care a practicat-o. Această expoziție este un ultim omagiu, un requiem pentru ceva care a existat, a funcționat și acum nu mai este. Bineînțeles, nu pot schimba lucrurile, dar aceste lucrări pot fi considerate o aducere aminte, un gând nostalgic pentru un loc de muncă, pentru oamenii de altădată.

– Cum vi se pare că se raportează generațiile tinere de artiști la design textil, la tapiserie? Mai există interes?

– Cum spuneam mai-nainte, această meserie, designul textil, a dispărut la noi în țară, cel puțin în forma clasică pe care o cunosc. A dispărut împreună cu fabricile textile, unde puteau fi executate proiectele. Nici la facultățile de artă nu se mai predă.

Tapiseria clasică, tapiseria haute lisse este un gen de artă pretențios, în ceea ce privește timpul de execuție și materialele folosite. În lumea noastră superaccelerată s-au rărit și artiștii care se dedică acestui gen de artă. Aria textilelor însă s-a mărit, sunt multe modalități de a te exprima în lumea firelor. Probabil s-a redus și interesul pentru tapiserie. Nu am urmărit procesul, pentru că nu m-a interesat această latură a artei. Mi-a oferit destulă satisfacție crearea și executarea tapiseriilor.

– Privind în urmă, cum s-au sedimentat acei 27 de ani petrecuți în industria textilă în lucrările dvs.? Ce a rămas, dincolo de tehnică?

– Perioada petrecută în industria textilă mi-a dezvoltat autocontrolul, precizia și creativitatea de a realiza o lucrare cu mijloace reduse. Toate acestea sunt necesare și la tapiserie. La gobelinul francez, de exemplu, se lucrează numai orizontal, deci sunt limitate posiblitățile pentru realizarea unei linii curbe sau a unei treceri de culoare. Acești ani mi-au înbogățit tezaurul de amintiri. Păstrez cu grijă imaginea unor oameni, unele sentimente și atmosfera câteodată apăsătoare a epocii. Cu mulți dintre colegi am devenit prieteni, păstrăm legătura și azi, ne sunăm des la telefon.

– Aţi lucrat de-a lungul timpului nu doar cu tapiserii, ci și grafică, pastel, acuarelă, tehnică mixtă. Cum se leagă toate aceste medii diferite într-un fir comun al creației dvs.?

– Toate aceste genuri de artă – cum ați menționat și dvs. – se leagă într-un fir comun al vieții mele. Sunt ale mele, reprezintă un gând, o reflexie proprie asupra lumii. Sunt diferite moduri de exprimare și nu este o regulă, un raționament după care aleg o anumită tehnică.

– Ce vede publicul și ce vedeți dumneavoastră în propriile lucrări? Ce transmit ele, de fapt, și ce aşteptări aveţi de la cei care vă privesc lucrările astăzi?

– Lucrările unui artist conțin ceva din interiorul ființei sale, o energie lăuntrică involuntară, din lumea subconștientului, dar care are efect asupra privitorului. Culorile, formele, liniile etc. sunt vizibile, dar o lucrare transmite și sentimente, care sunt nepalpabile. Privitorul este invitat la o călătorie. Dacă pornește pe acel drum, opera și-a îndeplinit misiunea.

– Ce anume vă inspiră în creațiile dvs.?

– Principala mea sursă de inspirație este natura. Nu numai schimbarea peisajelor în funcție de anotimpuri, punând accent pe splendoarea toamnei, sau spectacolul culorilor la un buchet de flori. Am o mulțime de studii sau interpretări decorative ale unor elemente mici din natură, cum ar fi frunzele, fluturii, pietrele, mineralele sau o scoarță de copac. Acestea sunt lucrări de grafică, proiecte de tapiserie sau cum vedeți proiecte de imprimeuri.

– Teatrul Vechi este, fără îndoială, un spațiu inedit pentru o expoziție. Cât de mult contează locul de expunere pentru lucrări și de ce tocmai Teatrul Vechi? A fost alegerea dumneavoastră?

– Spațiul corespunzător pentru o expoziție este o galerie. Rangul galeriei poate influența valoarea lucrării. Teatrul vechi este într-adevăr un loc inedit, dar nici expoziția mea nu este una obișnuită. Este un fel de unicat, pentru că în Arad nu a expus nimeni proiecte de imprimeuri și nici nu va expune în viitorul apropiat. Împreună cu dl. Nótáros am căutat un spațiu corespunzător și am ajuns la concluzia că acesta este locul potrivit de neobișnuit pentru o expoziție neobișnuită. Oferă posibilitate pentru zbor în timp, pentru un zbor către libertate.

Personal, sunt legată sentimental de acest loc, pentru că am petrecut o perioadă foarte frumoasă aici, când s-a născut teatrul Aradi Kamaraszínház.

Aștept cu drag întâlnirea cu publicul, care dorește să facă cunoștință cu acest gen de artă și care este dispus de o călătorie în timp în lumea amintirilor.