sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Update Protest la Arhiepiscopie: enoriașii din Sânnicolau Mic cer concurs, nu numiri directe. Reacția ierarhilor, înfiorătoare – oamenii ignorati de Înaltpreasfinţitul Timotei | Video

    de Alin Olteanu, Lucian Dănilă | 25 septembrie 2025, 12:22 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    Un scandal zguduie viața bisericească locală începând de săptămâna trecută, ținta fiind jocurile de culise din Arhiepiscopie. A izbucnit în Sânnicolau Mic, cartier al municipiului Arad, după ce un grup semnificativ de credincioși a transmis presei și Patriarhului Daniel o scrisoare deschisă intitulată „Biserică fără politică”. Astăzi, după ce au aflat că Bogdan Noghiu, finul președintelui Consiliului Județean Arad, a fost numit, pe ascuns, preot paroh la Sânnicolau Mic, oamenii s-au mobilizat pentru a protesta la sediul Arhiepiscopiei Aradului.

    Motivul este nemulțumirea profundă legată de faptul că, spun ei, numirea lui Bogdan Noghiu ca viitor preot paroh s-ar face fără concurs, încălcând statutele Bisericii Ortodoxe Române.

    Oamenii spun că „Am venit să ne apărăm biserica. Nu vrem să ni se impună un preot, vrem un concurs corect!”.

    Aspecte legale și statutare

    Statutul Bisericii Ortodoxe Române prevede clar că posturile de preot paroh din parohiile urbane vacante trebuie ocupate prin concurs, accesibil tuturor clericilor calificați.

    Comunitatea solicită clarificări din partea Arhiepiscopiei Aradului privind existența unei decizii.

    Cum s-a ajuns la scandal: acuzații și suspiciuni

    Se afirmă că Noghiu nu ar fi promovat examenul de licență cu nota minimă necesară pentru ocuparea unui post de preot paroh, dar ar fi beneficiat ulterior de încadrare și sprijin instituțional pentru a ocupa funcții clericale .

    În plus, sunt invocate posibile legături politice: se spune că Noghiu este finul președintelui Consiliului Județean Arad, fapt care ar explica presiunile din jurul numirii.

    Mai mult, semnatarii petiției reclamă că ar fi primit mesaje de presiune, fapt ce ar încălca inclusiv normele GDPR privind protecția datelor .

    O parte dintre credincioși susțin că listele cu semnături ar fi ajuns la tabăra care îl susține pe Noghiu, iar semnatarii ar fi fost contactați pentru justificări – interpretate drept încercări de intimidare.

    Protestul de la Arhiepiscopie

    Protestul organizat în fața Arhiepiscopiei Aradului a adunat zeci de credincioși. Aceștia au cerut transparență și respectarea legii bisericești.

    „Nu suntem ascultați și de aceea am venit aici, să spunem clar că nu vrem preoți impuși!”, a declarat un bărbat prezent la manifestație.

    Atmosfera este tensionată, dar pașnică. Participanții insistă că acțiunea lor nu are conotații politice, ci urmărește doar apărarea principiilor bisericii și a dreptului comunității de a fi consultată.

    Citește și: Dracu’ s-a făcut politician și și-a băgat coada în viața Parohiei Sânicolaul Mic

    În rezumat, ce cer enoriașii și ce răspuns se așteaptă de la Arhiepiscopie

    1. Explicații clare și publice privind procedura de numire a viitorului preot paroh;

    2. Anularea oricărei decizii de numire directă (dacă aceasta există deja);

    3. Organizarea unui concurs deschis, conform Statutului BOR;

    Din ce am reușit să aflăm de la fața locului, doar trei reprezentanți ai Parohiei Sânnicolau Mic au fost invitați să poarte o discuție cu Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului.

    Trimiși acasă… după doar câteva clipe

    După câteva minute, cei trei au fost ejectați de „Înaltul Timotei” , efectiv nefiind băgați în seamă cu argumentele lor sau cu doleanțele lor. Dar puteți vedea totul urmărind materialul video.

    Însă, suntem obișnuiți ca oamenii , enoriașii, să fie neluați în seamă. Nu este prima oară când o comunitate are parte de așa ceva din partea Arhiepiscopiei Aradului, aflată „sub cheița” oamenilor politici.

    De reținut este faptul că în timp ce Înaltul încerca sa le spună totuși ceva oamenilor, peste el s-a băgat preotul Ardelean care i-a pus statutul BOR în față (probabil doar paragraful pe care-l doresc ei) și le-a spus celor trei reprezentanți ai Parohiei Sânnicolaul Mic să plece.

    Citește și: Scandal în Biserica Ortodoxă: Patriarhul Daniel, sesizat în legătură cu presiuni politice și acuzații de nepotism la Arad

    UPDATE

    Bogdan Noghiu a acuzat, în timpul discuțiilor de la Arhiepsicopie, la care el nu a participat, fiind într-un birou alăturat, o stare de leșin. Cei din instituție au chemat Ambulanța, dar culmea, la sosirea acesteia, Noghiu nu mai era, el fiind dus la spital de un șofer cu un Duster alb, mașină aflată în curtea Arhiepiscopiei.

    Astfel, când a ajuns echipajul de la Ambulanță și sanitarii au întrebat unde e, li s-a spus: „Nu mai este aici”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.