sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Reforma radicală a ANAF, propusă de Ionuț Dumitru, consilierul onorific al premierului: „Structura actuală este nefuncțională”

    de Special Arad | 20 septembrie 2025, 2:58 PM | Administraţie | Eco | Naţional

    0

    Consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan, economistul Ionuț Dumitru, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu funcționează normal și că România are nevoie de o reformă radicală a instituției, după modelul aplicat în Grecia.

    „Când discutăm de colectarea taxelor și ne uităm la veniturile mici ale statului român după standarde europene, există un complex de factori care explică acest nivel scăzut. Structura după care funcționează ANAF astăzi este nefuncțională. Nu cred că putem face schimbări majore cu aceeași abordare”, a spus Dumitru, citat de televiziunea de știri.

    Economistul a explicat că soluția sa ar fi desființarea și reînființarea instituției, pentru a crește capacitatea de colectare a taxelor și impozitelor. „Uitați-vă la Grecia. Pentru a îmbunătăți colectarea, au desființat entitatea precedentă și au reînființat una independentă, în afara guvernului, cu profesioniști numiți și obiective foarte bine definite”, a subliniat el.

    Ionuț Dumitru, fost președinte al Consiliului Fiscal între 2010 și 2019 și economist-șef al Raiffeisen Bank din 2005, a fost numit în iunie consilier onorific al premierului Ilie Bolojan. La momentul respectiv, Bolojan spunea că „numirile pe care le voi face direct mă vor califica sau descalifica”, considerându-l pe Dumitru „un sprijin important” în domeniul economic.

    Numele lui Ionuț Dumitru a fost vehiculat de mai multe ori în spațiul public pentru funcții-cheie, inclusiv pentru poziția de premier sau viceguvernator al Băncii Naționale a României.

    Citește și: Scandal în Biserica Ortodoxă: Patriarhul Daniel, sesizat în legătură cu presiuni politice și acuzații de nepotism la Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.