joi, 4 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Premieră națională la Arad: „Ravelissima Vol. I” cu pianista Ana Silvestru, la Casa Pianului

    de Tomas Arond | 15 septembrie 2025, 11:21 AM | Cultură | Muzică

    0

    Seria de concerte debutează sâmbătă, 20 septembrie, ora 19:00, la Casa Pianului Jacques Faix din Arad și va continua săptămâna viitoare la București.

    Seria „Ravelissima” debutează la Casa Pianului cu un recital solo susținut de Ana Silvestru, una dintre cele mai apreciate pianiste române ale generației sale, într-o seară dedicată în întregime operei pianistice a compozitorului francez Maurice Ravel – o muzică scrisă cu migală, eleganță și o sensibilitate aparte.

    Volumul I aduce în prim-plan lucrarea „À la manière d’un menuet”, inspirată de dansul clasic francez, în care stilul epocii galante este reimaginat cu finețe și profunzime. Pe lângă această piesă, vor fi interpretate și alte lucrări ce definesc lirismul și arhitectura sonoră a universului ravelian.

    Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Rezervări: prin Whatsapp la +40 756 228 721 sau pe e-mail (menționând prenumele și numele).

    Acest concert este primul dintr-o serie care își propune să aducă în atenție muzica scrisă pentru pian și ansamblu cameral de către Maurice Ravel – o muzică ce oferă privirea și liniștea unei epoci care punea preț pe detaliu, armonie și echilibru.

    Ana Silvestru, o carieră internațională de prestigiu

    Ana Silvestru
    Foto: Radio România Muzical

    Cariera internațională a Anei Silvestru a început cu o serie de recitaluri la Paris, facilitate de câștigarea Festivalului Muzicii Maghiare. De-a lungul anilor, Ana Silvestru a concertat în calitate de solistă și în recitaluri camerale alături de artiști precum Alina Cojocaru, Johan Kobborg, Fabio di Casola, Quinn Kelsey, Olga Kulchynska, Christina Daletska, Tamas Henter, Ștefan Tarara, Matvey Demin, Thomas Grossenbacher, Lionel Cottet, Andrei Ioniță, Johannes Schlaefli, Chin Chao Lin, Serghei Polunin etc., pe unele dintre cele mai prestigioase scene din România, Franţa, Elveția, Spania, Italia, Austria, Germania, Olanda, Polonia, Ungaria, Serbia, Cehia, Israel, Japonia, Maroc sau Bhutan. Ana Silvestru a absolvit studiile de licență la clasa profesorului Viniciu Moroianu la UNMB. După absolvirea cu cea mai înaltă distincție a studiilor de masterat la Universitatea de Arte din Zürich a obținut și prestigioasa diplomă de solist concertist (ambele la clasa profesorului Konstantin Scherbakov). De-a lungul anilor a beneficiat de îndrumarea și susținerea unor artiști precum Lazar Berman, Dmitri Bashkirov, Daniel Fueter, Larissa Gergieva, Margreet Honig, Radovan Vlatkovic, Bernard Ringeissen, Karl-Heinz Kaemmerling.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.