Trei morți și 16 răniți în urma unui accident între un autocar și un autoturism, la Botoşani. Planul roşu a fost activat
Un accident rutier grav a avut loc pe DN 24 C, între localitățile Românești și Dămideni, soldat cu moartea a trei persoane și rănirea altor 16. În coliziunea dintre un autocar și un autoturism au fost implicate, în total, 21 de persoane.
Din primele informații, trei victime au suferit un stop cardio-respirator, iar eforturile de resuscitare au fost, din păcate, fără succes. Alte 16 persoane au fost rănite. O victimă, aflată în stare conștientă, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Iași.

(Urmările accidentului de al Botoșani. Sursa: IGSU)
Trei morți, 16 răniți și un plan roșu activat la Boroșani
Celelalte 15 victime rănite, de asemenea conștiente, au fost transportate, potrivit comunicării IGSU, cu ambulanțe SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) la UPU Botoșani pentru a primi îngrijiri medicale.
Tot potrivit IGSU, pentru a gestiona situația de urgență, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, mobilizând un număr mare de echipaje de salvare, inclusiv o autospecială de descarcerare, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, și numeroase ambulanțe.
Citeşte şi:
Afacerist din Arad, surprins pe video cum târăște cu mașina un polițist la mare
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)