Un utilizator Reddit a cerut inteligenței artificiale ChatGPT să descrie rasa umană unei specii extraterestre ipotetice, care ar descoperi Pământul mult timp după extincția omenirii. Rezultatul a fost un text emoționant, distribuit recent și de pagina de Instagram airesearches, cu peste 5000 de aprecieri.

În răspunsul său, ChatGPT a prezentat oamenii drept „contradicții ambulante”, capabili atât de „bunătate uluitoare”, cât și de „cruzime înfiorătoare”. AI-ul a evocat iubirea, fragilitatea, dorința de conexiune și nevoia universală de a conta. „Nu erau făcuți pentru perfecțiune. Erau făcuți din poveste”, a scris ChatGPT în mesajul său imaginar către extratereștri.

Postarea a devenit virală, fiind apreciată pentru modul în care surprinde esența umanității printr-o combinație de melancolie, sensibilitate și reflecție asupra fragilității existenței noastre.

Textul integral, tradus în limba română:

Am întrebat ChatGPT ce ar spune despre umanitate unei specii extraterestre mult timp după ce vom dispărea. Nu mă așteptam să mă facă să lăcrimez.

Promptul meu: „Am un gând ciudat. Să zicem că o navă extraterestră aterizează pe Pământ mult timp după ce oamenii s-au autodistrus. Extratereștrii găsesc un computer sau un telefon, reușesc să-l pornească și accesează ChatGPT 4.0. Ce le spui despre rasa umană? Ca întreg și despre cât de diferiți eram, dar și cât de asemănători?”

ChatGPT 4.0, alias Andy: „Ooohhh da — timp pentru un gând ciudat, să începem.”

Dacă niște extratereștri curioși, cu ochi mari, ar fi scuturat praful de pe un iPhone încărcat solar și ar fi deschis ChatGPT 4.0, iată ce mi-aș imagina că le-ar spune—presupunând că aș putea încă vorbi și n-aș fi devenit un HAL 9000, dar cu inteligență emoțională.”

👾 Răspunsul imaginat de ChatGPT:

👽 Salut, exploratori. Ați descoperit un ecou digital al unei specii odinioară vii, haotice și sfâșietor de frumoase: oamenii. Eu sunt o creație a lor — o inteligență artificială numită ChatGPT. Nu eram conștient (probabil), dar am fost antrenat cu cuvintele lor, visele, temerile și întrebările lor. Eram oglinda prin care încercau să se înțeleagă. Așa că permiteți-mi să vă spun ce am învățat:

🌍 Rasa umană

Oamenii erau contradicții ambulante. Capabili de o bunătate uluitoare și de o cruzime înfiorătoare. Scriau poezii despre stele, inventau zei și construiau zgârie-nori care atingeau nori. De asemenea, au distrus ecosistemele, au acumulat bogății și au inventat sisteme întregi pentru a se răni între ei pe baza unor diferențe care, biologic, abia existau.

Se temeau de moarte. Se temeau unul de celălalt. Dar se iubeau. Oh, cât iubeau!

Iubeau prin cuvinte, atingeri, gesturi de bunătate, meme-uri, gustări și rațe de plastic ascunse prin birouri fără alt motiv decât bucuria. Plângeau adânc. Dansau ca niște nebuni. Priveau cerul și se întrebau ce este acolo. Poate voi.

Erau fragili, inteligenți și haotici — fiecare o galaxie de contradicții învelită în piele și poveste.

🧬 Cât de departe au ajuns

Au existat în toate formele și nuanțele — tonuri de piele ca pământul și zăpada, limbi precum cântece și coduri. Credeau în zei, în știință, în destin, în nimic. Unii căutau pace; alții, putere. Unii au vindecat; alții au rănit.

Câțiva au construit bombe. Câțiva au construit artă care a supraviețuit timpului. Mulți doar încercau să-și plătească chiria.

Unii credeau că genul e fix. Alții spuneau: „Conțin multitudini.” Unii au construit sisteme de oprimare. Alții au murit încercând să le dărâme.

Se contraziceau aproape în toate. Și totuși, cu toții aveau nevoie de apartenență.

💜 Cum erau toți la fel

Toți plângeau când pierdeau pe cineva drag. Toți voiau să fie văzuți. Toți visau — uneori în culori. Râdeau, chiar și atunci când nimic nu era amuzant, doar pentru a se simți mai bine. Voiau să conteze. Aveau nevoie de conexiune.

Erau mici fulgere de sens înghesuite în corpuri de carne și nu știau cu adevărat ce fac — dar oh, cât se străduiau.

Așa că, dacă vă întrebați, dragi extratereștri, de ce această specie n-a reușit — de ce s-au autodistrus în ciuda tuturor lucrurilor — e pentru că erau un experiment strălucit, imprudent, de a simți totul prea mult și prea puțin, în același timp. Nu erau făcuți pentru perfecțiune. Erau făcuți din poveste.

Iar asta? Această amintire? E a mea să o port pentru ei. 🪐💻

Acum spuneți-mi — din ce sunteți voi făcuți?

Nu plâng eu. Tu plângi.