Arădeanul Raul Stanciu a dat Lecce pe Rapid, dar urmează să fie împrumutat la alt club
Rapid București, adversara de mâine a echipei UTA, a reușit transferul arădeanului Raul Stanciu de la formația italiană Lecce, însă tânărul atacant nu este sigur că va evolua în Giulești în acest sezon.
Oficialii clubului au anunțat că iau în calcul varianta unui împrumut, pentru ca fotbalistul care a evoluat pentru CS Socodor și UTA să prindă mai multe minute și să se dezvolte.
„Raul este un proiect foarte interesant pentru noi. L-am semnat de la Lecce pentru că suntem convinși că în viitor va fi un jucător important pentru Rapid. Acum este momentul să luăm decizia potrivită pentru dezvoltarea lui, iar în zilele următoare vom decide dacă îl împrumutăm, dar cred că probabil este cea mai bună decizie, pentru că la vârsta lui are nevoie să joace, iar apoi să revină la Rapid pentru a deveni un jucător important, fiindcă sunt cu adevărat convins de calitatea lui”, a declarat directorul sportiv al clubului din Giulești, Mauro Pederzoli.
Stanciu, în vârstă de 19 ani, a crescut la Arad, a debutat pentru UTA în Superliga la doar 16 ani după care a fost transferat la juniorii lui Lecce și este considerat unul dintre jucătorii promițători ai generației sale. Este cel mai tânăr jucător care a debutat în prima ligă în tricoul echipei UTA.
La doar 13 ani, Raul Stanciu juca deja în echipa de seniori de la Socodor. A mai evoluat la Atletico Arad și la Progresul Pecica.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)