Așa cum am prevăzut, Donald Trump a reușit din nou – de data aceasta chiar în Alaska, la baza militară de lângă Anchorage – să dea o palmă la rahat. După care se miră că unii strâmbă din nas că nu miroase lumea a lavandă. 

Și dacă tot am început cu politica mare, continuăm cu scandalul din jurul lui Nicușor Dan, președintele nostru imposibil, cel care, în loc să se ducă la Ziua Marinei, de Sfântă Mărie se duce la o mănăstire de lângă orașul natal. Hai, Domle, așa ceva nu se face, toți președinții de până acum se duceau, așa ceva nu ține la un președinte ca lumea, chiar dacă Bolo a fost acolo.

Fără să mai vorbim de poza aia cu Maia Sandu stând jos în iarbă, să fim serioși sau cum am citit într-un comentariu pe FB: nu l-am ales pe Nicușor să stea jos, ci să rămână în picioare.

Cert este că avem o problemă cu normalitatea. Nu doar noi, lumea întreagă parcă a uitat ce înseamnă firescul, cum e să fi obișnuit și fără fasoane, doar așa natural și normal cum ești tu dacă ești chiar ești normal. Strigăm după schimbări și reforme, dar nu suntem în stare să identificăm normalitatea. Și atunci ne mirăm că toate merg așa de parcă ar fi făcute să dea bine, să creeze avantaje pentru cine poate și vrea.

Imaginea a devenit mai importantă decât realitatea. Desigur, fenomenul este explicabil prin explozia digitală din ultimele decenii. Internetul a schimbat sau este pe cale să schime complet lumea. Realitatea, așa cum am încercat să o identificăm de-a lungul mileniilor de până acum, a făcut pasul în spate, cedând locul imaginilor confecționate despre ea. Unele absolut ok, însă majoritatea făcute tocmai ca să deturneze atenția de la lucrurile cu adevărat importante.

Știam de publicitate și până acum, am mai auzit – ba noi, aici, am trăit-o din plin, poate și asta e o problemă – și de propagandă, însă modul în care se manifestă aceste fenomene pe virtual ne ia piuitul, efectul cel mai nociv fiind crearea unei lumi unde nu există nimic în afara celor care ne plac sau nu ne plac. Respectiv cu care ținem sau, dimpotrivă, suntem contra.

Nu e de mirare că în această lume cel mai bine se simt politicienii. Sau cei care se cred politicieni. Și mai precis cei care vor să pară politicieni.

Întâlnirea din Alaska dintre Putin și Trump ilustrează plenar ideea. S-au dus acolo, s-au plimbat pe covoare roșii – imaginea în care niște soldați americani întind covorul roșu tărându-se în genunchi, este parcă sinteza evenimentului – și n-au realizat nimic. Mai precis Putin a obținut ce a vrut, în timp ce Trump crede în continuare că nu se vede că e la cheremul lui Vladimir.

Din acest punct de vedere Nicușor al nostru chiar este o excepție. Auzi, Domle, să te comporți de parcă nimic nu s-a schimbat de când ai fost ales președinte. Să îți vezi de treaba ta în continuare. Tot așa și Bolojan. Fără postări de imagine, trăgând din greu la niște măsuri impopulare, singurele care pot scoate țara din rahat. Din rahatul în care ne-au băgat cei pentru care imaginea este înainte de toate. Desigur, imaginea pentru proștii care asta vor să vadă.

Și iată-ne pe nesimțite în Arad, un orășel trecut prin multe și care a văzut destule.

Aici imaginea este totul. Realitatea parcă nici nu mai există. Și pe deasupra și imaginile sunt subțiri de tot, umflate aiurea, realizate de unii care, în mod evident, nu se pricep nici la asta.

Ajunge să te uiți la pozele și videourile care apar pe FB, realizate de cei din frunte, înainte de toate de Bibi, cel care se crede, din câte se pare, un talent pierdut de Hollywood. Că e la Viena la Zilele Culturale ale Aradului – și care de fapt a constat din două concerte ale Filarmonicii – sau revine la zilele locale ale Aradului, important este să vedem cât de implicat și dat naibii este el.

Atât de implicat încât abia dacă mai are timp pentru ronduri, dar mu, stați liniștit, de ronduri nu se lasă cu una cu două. Mai mult decât atât, la o adică, are timp să treacă și pe la Ekklesia. Nu de alta, dar se știe, orice vot care vine de acolo contează.

În rest, să ne fie de bine. Să ne vedem de treburi, cum ar veni. Oricum în politica cea mare, cea din Alaska, nu avem nicio șansă, la nivel național, mai ales de când a venit Nicușor și Bolojan, nici atâta, să ne mulțumim cu videourile și nenumăratele poze care ne arată ce bine e aici, la Arad. Ce bine e că i-am ales pe ei și nu pe alții.

Cu podul hobanat se rezolvă până la urmă, cu cetatea la fel. Iar la ștrand e bine, a fost vârf de vizite în duminica trecută, vreo cinci mii s-au dus, e frumos, chiar dacă față de cincizeci de mii, cum erau odinioară, e cam egal cu zero.

Și ce dacă se taie la copaci la nebunie? Asta este, sunt niște reguli. Și Interese. Mai ales interese.

Că o ploaie de duminică de câteva minute inundă străzile? Se mai întîmplă și la case mai mari! Arădeanul deștept și plin de imaginație (de la imagine, normal) știe și asta, nu se agită, lăicuiește cu nemiluita videoul cu Bibi, cel care ne invită la distracție.

Și nu e singurul. Ajunge să vă uitați la domnul Cionca – altă orientare, normal – cum se duce peste tot în județ, ieri, de exemplu, ca să nu fie vorbe, a fost la Șiria să îl omagieze pe Slavici. Fain, noa, ce poți zice?

A, că nimeni nu știe ce mai sărbătorim de fapt? Atâta bai să fie!