Zeci de mii de acte de identitate ale turiștilor, furate din Italia și vândute pe dark web
Zeci de mii de documente de identitate scanate, aparținând turiștilor cazați în Italia, au fost sustrase de pe serverele mai multor hoteluri și scoase la vânzare pe dark web, a anunțat Agenția Italiană de Informații Digitale (AGID), citată de AFP.
Potrivit comunicatului AGID, a fost descoperită o activitate ilegală de comercializare a documentelor, presupus furate de la unități hoteliere din Italia. Printre acestea se numără scanări de înaltă rezoluție ale pașapoartelor, cărților de identitate și altor acte folosite de clienți la recepție, în momentul înregistrării.
În ultimele zile, agenția a transmis mai multe informări, estimând că aproape 100.000 de documente au fost sustrase de hackeri. Autorul furtului, care folosește pseudonimul „mydocs”, susține că a obținut datele prin acces neautorizat la sistemele informatice ale hotelurilor, între iunie și august 2025.
Până acum, zece hoteluri au fost confirmate ca victime ale atacului, însă autoritățile avertizează că numărul acestora ar putea crește. AGID atrage atenția asupra riscurilor majore pentru persoanele afectate, atât financiare, cât și juridice: datele pot fi folosite pentru falsificarea de documente, deschiderea de conturi bancare sau furt de identitate digitală.
Astfel de atacuri cibernetice vizează frecvent sectorul hotelier și platformele de rezervări. În trecut, lanțuri și companii precum Marriott, Caesars sau Booking.com s-au numărat printre victime.
Citește și: Klaus Iohannis, somat de ANAF să achite aproape 1 milion de euro
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)