duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    79 de absenți la Arad, la proba de matematică/ istorie de la Bacalaureatul de toamnă

    de Raluca Medeleanu | 12 august 2025, 2:30 PM | Educaţie | Știri Arad

    0

    Marți, 12 august, elevii au susținut cea de-a doua probă scrisă la Bacalaureatul de toamnă: proba obligatorie a profilului: la matematică sau istorie.

    Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate pe site-ul oficial dedicat, subiecte.edu.ro.

    Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, la Arad din cei 508 candidați înscriși au absentat 79. În schimb, niciunul dintre cei care au susținut examenul nu a fost eliminat din sală.

    Afișarea primelor rezultate, anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), va avea loc în data de 18 august, până la ora 12:00 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen). Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea eventualelor contestații au loc în aceeași zi (în intervalul orar 14:00 – 18:00), respectiv în intervalul 19 – 20 august 2025. Contestațiile pot fi depuse atât în format standard, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip, prin intermediul căreia își exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz (prin creștere sau descreștere), nota inițială, potrivit Edu.ro.

    Citește și:

    Lista oficială completă: În județul Arad, 23 de unități școlare sunt vizate pentru comasare, în urma reformei din educație

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.