duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Corespondență din Viena: Zilele Culturii Arădene au început la ICR! Filarmonica Arad, pregătită pentru concertele din prestigioasa Sală de Aur a Musikverein | Foto • Video

    de Tomas Arond | 9 august 2025, 9:06 AM | Cultură | Internaţional | Topic special

    0

    Vineri, cu doar o zi înainte ca Orchestra Filarmonicii Arad să urce pe scena celebrei Săli de Aur din Musikverein, capitala Austriei a găzduit o altă manifestare culturală importantă pentru orașul nostru, sub egida „Zilele Culturii Arădene la Viena”: vernisajul expoziției de la sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Viena.

    Expoziția, ce poate fi vizitată până în 20 august, reunește picturi cu clădiri emblematice ale Aradului realizate de 17 elevi ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, fotografii semnate de Daniel Boca alături de imagini de arhivă sub titlul „Arad – ieri și astăzi” – și, într-o sală separată, o prezentare multimedia a grupului arădean de artă experimentală kinema ikon, cel mai vechi grup de artă alternativă din România, activ și în ziua de azi și cunoscut pe plan internațional în lumea artistică.

    Prima ediție a evenimentului (8–20 august), inițiată de Rodica și Constantin Tălmaciu prin asociația Musikforum Europa, își propune să construiască o punte simbolică între trecutul imperial al orașului și efervescența sa culturală contemporană. Promovarea Aradului este susținută la ICR Viena și prin pliante și materiale video turistice despre orașul Arad și despre Filarmonica din Arad.

    „Pentru ICR, este o datorie de a prezenta diverse zone din România prin partea lor culturală, dar și turistică și gastronomică, pentru a crea legături cu publicul larg austriac”, a declarat Andreea Dincă, directorul ICR Viena. „Ne interesează crearea de parteneriate între instituții, cum este exemplul Colegiului de Artă Sabin Drăgoi și posibili parteneri din Austria, dar și susținerea unor colective precum kinema ikon, deja prezente aici la festivaluri importante, precum Ars Electronica Linz. În timp, aceste conexiuni pot funcționa chiar și fără sprijin instituțional”.

    Kinema ikon, între tradiție și experiment în formă continuată

    Prezent la vernisaj, kinema ikon a adus „faimosul monstruleț roz” creat de artistul Bogdan Dinu (Bogdanator), cataloagele proprii și o lucrare video care sintetizează, într-o nouă formulă alternativ-experimentală, peste 50 de ani de activitate.

    Despre „faimosul monstruleț roz”, un alt artist kinema ikon prezent la ICR Viena, Gheorghe Iosif (gH./dyslex), a explicat că „este primul exercițiu în care am unit mai multe medii într-un singur mediu, încercând o instalație hypermedia”, iar despre grupul de artă experimentală a spus că „în ultimii 20 și ceva de ani am reușit să păstrăm o parte din identitatea kinema ikon și totuși s-o aducem în contemporan”. La întrebarea ce urmează, a avut un răspuns simplu: „AI”.

    Urmează concertele la Musikverein

    Sâmbătă și duminică, 9 și 10 august, Orchestra Filarmonicii Arad va susține două concerte în legendara Sală de Aur a Musikverein – spațiu iconic al muzicii clasice mondiale și gazdă a faimosului Concert de Anul Nou. Aceste reprezentații marchează un moment istoric pentru instituția arădeană și pentru promovarea culturală a orașului pe plan internațional.

    Conferință de presă la Universitatea de Muzică din Viena: anunț oficial al concertelor Filarmonicii Arad la Musikverein

    Tot vineri, la prestigioasa Universität für Musik und darstellende Kunst Wien (Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Viena), a avut loc conferința de presă care a marcat anunțul oficial, în capitala Austriei, al mult așteptatelor concerte ale Filarmonicii Arad în Sala de Aur a Musikverein. La eveniment au luat cuvântul Rodica Tălmaciu, președintele Asociației Musicforum Europa, Andreea Dincă, directorul ICR Viena, Călin Bibarț, primarul Aradului, și Laurențiu Muntean, managerul Filarmonicii Arad.

    În discursul său, Laurențiu Muntean a subliniat dorința de a construi o relație pe termen lung între instituția gazdă, cu tinerii studenți, și Filarmonica Arad: „Dorim ca Filarmonica Arad să devină un partener instituțional pentru universitățile de muzică din Viena, prin invitarea celor mai valoroși studenți și absolvenți aflați la început de carieră, în cadrul stagiunilor noastre. Acest schimb cultural ar putea aduce beneficii de ambele părți: Filarmonicii – prin contactul cu cele mai noi tendințe ale muzicii culte, iar universităților – prin oferirea unui cadru profesionist de afirmare artistică. Suntem deschiși să explorăm aceste oportunități și, bineînțeles, altele ce pot apărea pe parcurs. Ne dorim ca acest dialog cultural să fie unul autentic, de durată, și să contribuie la îmbogățirea vieții culturale din ambele comunități”.

    Pianiștii tineri, în prim-plan

    Cu această ocazie, Jennifer Lee (reprezentanta Meta Management GmbH – agenția care a facilitat concertele Filarmonicii Arad la Viena) a prezentat și opt dintre cei nouă tineri pianiști care vor urca pe scena Musikverein alături de Orchestra Filarmonicii Arad – artiști care au concertat în această săptămână și la Arad, în avanpremiera evenimentului de la Viena. Este vorba despre Kevin Tan, Carey Tan, Olivia Zhao, Fu Yuner, Mengqi Wang, Xinyi Miao, Zhuoyan Zhang și Xinyi Gong. Alături de ei, va mai urca pe scenă și tânărul pianist Menhe Liu, de asemenea prezent la concertele-avanpremieră de la Arad.

    Aceștia au oferit publicului prezent la conferință scurte momente muzicale și explicații despre lucrările interpretate. Momentul cel mai inedit a venit din partea pianistului și compozitorului Carey Tan, în vârstă de doar 12 ani, care a vorbit despre o nouă creație, alta decât cea prezentată în premieră mondială la Arad și programat pentru prima dată la Viena, sâmbătă, 9 august.

    Lucrarea cu titlul „The Explorers” a fost compusă în 2024 și este structurată în trei părți: „Pacific Divers” – despre navigatori care înfruntă valurile oceanului și înving forțele naturii; „Sahara Runner” – inspirată de o profesoară alergătoare de maraton în deșertul Sahara și „Mars Explorer” – o viziune despre viitoarea viață pe Marte, întâlnirea cu ființe extraterestre și rezolvarea pașnică a conflictelor. Toate cele trei părți vorbesc, de fapt, despre obstacole și depășirea obstacolelor.

    Un reportaj mai amplu, despre concertele Filarmonicii Arad la Viena și despre „Zilele Culturii Arădene la Viena” veți putea citi pe Special Arad în zilele următoare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.