Explozie la Uzina Mecanică din Cugir: pagube de peste 5 milioane de euro!
Un incendiu izbucnit în noaptea de 2 august 2025, la ora 00:32, într-o hală a Uzinei Mecanice Cugir, parte a Companiei Naționale Romarm, a provocat pagube de milioane de euro. În depozit se aflau cartușe în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, o parte dintre acestea fiind compromise.
La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba și ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Alba, Hunedoara, Mureș și Brașov, fiind utilizate inclusiv unități robotizate, din cauza pericolului reprezentat de muniția stocată.
Potrivit autorităților, incendiul a fost stins în jurul orei 07:00, fără a se extinde în alte spații. „Incendiul nu s-a extins și a produs doar pagube materiale”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Conform primelor evaluări, în hală erau stocate aproximativ 400.000 de cartușe, calibrul 14/5, pregătite pentru livrare. Dintre acestea, circa 130.000 au fost distruse, existând suspiciuni că și restul muniției ar putea fi afectată.
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. Polițiștii ridică în prezent imagini de pe camerele de supraveghere, audiază angajați ai uzinei și verifică documentele interne.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)