Amândoi s-au născut în 1969 în provincie, mai precis în Ardealul istoric. În 1989, Nicușor Dan era student la București, în timp ce Bolojan își făcea studiile superioare tot departe de capitală, la Timișoara.

Interesant este că, deși departe unul de altul, în cele două orașe, în ultimele zile din decembrie 1989, se desfășura ceea ce mai târziu a devenit cunoscut ca revoluția din decembrie. Mă rog, pentru unii: evenimente.

Am încercat să aflu ce făceau cei doi în acele zile. Despre Bolojan nu am aflat mare lucru, omul e reținut când vine vorba de viață personală, actualul președinte era în vacanță în orașul natal, Făgăraș. Unde a participat la ”evenimente”, chiar dacă părinților le-a spus prin telefon să stea liniștiți că e cu amicii.

Amândoi și-au continuat studiile și după „evenimente”, Bolojan chiar terminând și matematica pe lângă mecanică. După care și-au văzut de treaba care decurgea din aceste studii, Nicușor Dan până și în Franța, Bolojan mai mult prin zona natală: Tileagd, Aleșd, iar în cele din urmă la Oradea.

Nicușor Dan n-avea treabă cu politica în anii nouăzeci, fiind un matematician de performanță, își vedea de matematică, Bolojan s-a înscris în PNL chiar la terminarea celor două facultăți, exercitând pe nesimțite funcții mărunte prin Aleșd și Tileagd, înființând chiar și o firmă de comerț alimentar cu activitate în localitățile deja amintite. Cum ar veni, în anii nouăzeci, amândoi își vedeau de treaba lor, politica fiind pentru ei mai mult o activitate conjuncturală.

Treaba s-a schimbat în jurul anului 2000, atunci când cei doi au început să se manifeste politic. Și când a devenit clar pentru cei din jur că nu sunt ca ceilalți care se ocupă cu politica. Au idei și principii, vor să facă treabă pe bune, chiar împotriva cursului general al politicii din România.

Restul se știe: Nicușor Dan a venit cu „Salvați Bucureștiul”, în timp ce Bolojan se lupta cu „nomenclaturiștii” liberali din partidul său, nemaivorbid de cei din PSD, de o vreme aliat natural al PNL-ului.

De altfel aici găsim diferența esențială dintre cei doi și restul clasei politice românești postdecembriste.

Iar pentru asta ajunge să îi comparăm cu un politician din generația lor, cunoscut bine nouă, arădenilor. Și nu numai. Este vorba de Gheorghe Falcă, cel din aceeași generație cu cei doi, cu studii tehnice superioare la Timișoara cam tot pe vremea când Bolojan studia și el acolo. Intrat în politică imediat după decembrie, devine foarte repede integrat în noua clasă politică în formare, monopolizând puterea în Arad de peste două decenii.

Pentru că asta este diferența: chiar dacă, susțin ei, noua clasă politică românească s-a născut după o revoluție, continuitatea ei cu cea de dinainte nu poate fi negată. E vorba înainte de toate de întrebarea centrală a oricărei politici: ce fac politicienii, care este rolul lor? Administrarea puterii ori administrarea comunității care i-a ales, cică. Pentru că da, cel puțin formal, în societățile moderne de tip european politicienii sunt aleși de cetățeni. Chiar și Ceaușescu a fost ales, drept cu 99,99 la sută. Fără să mai vorbim de Putin.

Iar de aici decurge diferența, așa cum apare ea în atitudinea celor care se cred și vor să fie considerați politicieni. Între cei care sunt acolo strict pentru avantaje și cei, puțini, dar puțini de tot, care se duc să facă treaba pentru care au fost votați, aleși sau chiar numiți. Sunt ușor de identificat și diferențiat, în fond e vorba de istoria ultimelor trei decenii.

Cei mulți, cei care s-au băgat în politică într-o pereche de blugi și adidași, stând în chirie, iar acum au averi care se socotesc în milioane sau chiar zeci de milioane de euro. Și cei puțin care au rămas la fel, umblă în continuare în blugi și zboară cu avioane de cursă. Sigur, nu blugii sunt importanți, în fond și costumul cela fără chichițe tot aia e.

Din acest punct de vedere, venirea lui Nicușor Dan și al lui Bolojan în fruntea treburilor din țară reprezintă un unicat, o adevărată șansă pentru români. Și posibilitatea unei revoluții. Da, una fără scandal și lupte de stradă, ci revoluția acea adevărată a normalității și a bunului simț de care avem atâta nevoie. Nu e vorba de gesticulații de amețit prostimea, ci de punerea țării pe baze politice reale. Din care decurg și celelalte desigur: cele economice, sociale, asta fără să mai vorbim de cultură și civilizație.

Simplu spus, așa să înțeleagă tot prostul: este vorba de înlocuirea convingerilor și deprinderilor de când îi lumea privind modul în care politicul și politicienii se ocupă de țara care i-a pus acolo. Înlocuirea ”băieților deștepți” cu oameni cinstiți și competenți, nu doar în vorbe, ci și în fapte.

De spus lucrurilor pe nume și de făcut ce trebuie făcut. Că hoția este hoție, chiar dacă este ambalată în legi, că furtul are forme nebănuite, că firmele protejate răsplătesc protecția și sunt mult mai multe decât cele cinstite. Că e vorba până la urmă de ceva foarte simplu, pe înțelesul copiilor și care ține de educația pe care le-o dorim, fiind revoltați dacă nu o primesc la grădiniță sau la școală: cel care fură este cu atât mai hoț cu cât poate fi prins mai greu, iar cel care minte nu are ce căuta în fruntea unor instituții importante. Asta ca să nu scoatem prea tare în evidență justiția.

Și cu atât mai puțin în fruntea unei țări…

Citește și:

Ruptă total de realitate, cu prime imense și cu management neperformant: Direcția Silvică Arad, de la neregulile descoperite de Curtea de Conturi, la verificările corpului de control