sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Se vinde Casa Bata, cea mai impunătoare pensiune de pe Valea Mureșului

    de Adriana Barbu | 31 iulie 2025, 10:04 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Bata, Arad, România. Unul dintre puținele locuri din zonă unde poți înnopta în condiții de lux și te poți simți bine — Casa Bata — este scoasă la vânzare, la prețul de 3.250.000 de euro. Cu cele 19 camere ale sale, 19 băi, o suprafață interioară de 1.912 m² și un teren de 46 de hectare, Casa Bata tronează pe Valea Mureșului și îți este imposibil să n-o remarci dacă treci prin această spectaculoasă zonă din județul Arad. Pădurea de aici îți va cuceri inima, cu siguranță, iar oprirea la Casa Bata, construcție ridicată în 2020, te va încânta.

    Impunătoarea clădire este listată la vânzare pe Sotheby’s International Realty, acolo unde regăsim, de asemenea, și Casa Neuman de pe strada Horia din Arad, alături de alte câteva palate din județ.

    casa bata 3

    (Imagine de pe siteul oficial al Casei Bata)

    Cum este descrisă Casa Bata aici? Ca o stațiune de vânătoare și spa:

    „Domeniul Casa Bata se întinde pe județele Arad și Timiș, având doi proprietari asociați în cote de ½ fiecare din întreaga proprietate. Motivația edificării construcției Casa Bata a izvorât din faptul că suprafețele mari de pădure deținute de proprietari generează și oportunitatea excepțională de vânătoare și de alte activități recreative și de relaxare în natură.

    Astfel, cei doi proprietari au decis, în 2008, să construiască de la zero, de pe iarbă verde, prezenta construcție, având de la început ideea de a satisface necesitatea de recreere și vânătoare ale potențialilor musafiri și oaspeți ai proprietarilor.”

    Peste 50 de poze cu demeniul Casa Bata pot fi admirate pe Sotheby’s International Realty (AICI).

    casa bata 2

    (Imagine de pe siteul oficial al Casei Bata)

    Casa Bata, locația de lux de 4 margarete de pe Valea Mureșului

    Tot aici se face referire și la ideea amintită mai sus:

    „Casa Bata este singura locație de lux cu stil de 4 margarete de pe Valea Mureșului, care vă pune la dispoziție camere cu un decor și mobilier de lux. Veți servi cafeaua într-un lobby-bar cu șemineu, puteți lua masa într-un restaurant spațios și veți gusta din mâncărurile tradiționale pregătite din produse naturale proprii sau achiziționate din zonă.”

    Clădirea dispune și de o sală de conferințe modernă, un restaurant și, desigur, posibilitatea de cazare peste noapte.

    Tot în prezentarea de pe Sotheby’s International Realty se face referire și la sigla Casei Bata: „o floare în 8 colțuri (8 petale), inspirată de civilizația mayașă”, care reprezintă optimism și încredere în viitor.

    casa bata 4

    (Sigla Casei Bata)

    Domeniul este scos la vânzare ca ranch de vânătoare sau ranch pentru investiții, iar printre facilități este amintit și faptul că aici există o apă curgătoare.

    Casa Bata şi Bulci Fest

    În aceste zile, cu siguranță, Casa Bata este plină de oaspeți, în condițiile în care, la doar câțiva kilometri de acest loc, are loc deja consacratul Bulci Fest — un eveniment unde mii de iubitori ai muzicii folk și ai stilului hippie se vor aduna, în weekend, pentru două zile de pace, muzică și iubire.

    Special Arad îşi propune să vă prezinte, în lunile care vor veni, castelele Aradului reabilitate şi funcţionale, cele scoase al vânzare, dar şi cele în paragină. 

    Citeşte şi:

    O parte a atelierelor de la Arte se mută la Liceul Caius Iacob

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.