joi, 4 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Evenimentele Filarmonicii Arad, planificate până în noiembrie. O toamnă sub zodia lui Enescu

    de Tomas Arond | 29 iulie 2025, 4:59 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Noua Stagiune a Filarmonicii Arad va începe, ca de obicei, în octombrie, dar managementul și artiștii instituției de cultură sunt extrem de activi inclusiv în această perioadă. Dincolo de concertele lunii august, au fost făcute publice deja și viitoarele evenimente, până în luna noiembrie.

    Programul de toamnă al Filarmonicii va începe în septembrie cu două concerte la Arad sub egida Festivalului Internațional George Enescu (mai multe detalii, aici) și având în vedere că în acest an se împlinesc 70 de ani de la decesul marelui compozitor român, seria de evenimente „Toamna Muzicală Arădeană” îl va avea din nou în prim-plan, cu concertele „Sub zodia Orfeului moldav”, „ENESCOOL” și „Enescu et La Belle Époque”.

    Plus, se anunță concerte intitulate „BACH – Musica Angelorum”, „A Spanish Journey”, „Romantism pe strune slave” și deja tradiționala deschidere oficială a stagiunii cu „Carmina Burana”. Vezi programul complet mai jos.

    După cum am anunțat recent, până atunci, pe 5 și 6 august, în Sala Palatului Cultural vor fi două concerte de excepție sub bagheta reputatului dirijor german Martin Braun, dedicat tinerilor pianiști cu performanțe internaționale excepționale.

    Concertele anului 2025 pentru Filarmonica Arad - cât costă biletele în Sala de Aur la Viena și la Arad

    Este vorba despre avanpremiera celor două concerte ale anului din arhicunoscuta Sală de Aur din Viena, „Arad – Vienna Rising Stars 2025”, programate pentru 9 și 10 august 2025.

    Vezi aici cât costă biletele în Sala de Aur din Viena și la Arad

    La Băncuțe Filarmonica Arad 2025

    De asemenea, înainte și după aceste megaevenimente, Filarmonica Arad mai are pregătite câteva concerte estivale în parc, în zona cunoscută drept „La băncuțe” – desigur, cu acces gratuit – și anume:

    •  1 august, ora 20:00 – Musicartoons Forever – concert cu proiecții video (dirijor: Lorenzo Moroni)

    •  2 august, ora 20:00 – În pași de Strauss… (conducerea muzicală: Constantin Tălmaciu)

    •  8 august, ora 20:00 – A Jazz Journey cu Lucian Crista Quartet

    •  9 august, ora 20:00 – Summer Dream by West Brass Quintet

    Evenimentele Filarmonicii Arad până în noiembrie

    Festival Enescu la Arad 2025

    Luni, 15 septembrie 2025, ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  Festival Enescu la Arad
    O călătorie senzorială prin muzică, literatură și artă vizuală
    Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum by Alexandra Silocea
    Artiști:
    Alexandra Silocea – pian (concept, idee, artist Bösendorfer)
    Patricia Nolz – mezzosoprană
    Laëtitia Eïdo – actriță, naratoare

    Concert simfonic extraordinar - Festival Enescu la Arad 2025

    Joi, 18 Septembrie 2025, ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  Concert Simfonic Extraordinar sub egida Festivalului Internațional George Enescu

    Dirijor: Alex Amsel
    Solist: Roman Lopatinski – câștigător al concursului internațional George Enescu 2024

    Deschiderea stagiunii 2025-2026 CARL ORFF CARMINA BURANA

    Joi, 2 octombrie 2025, ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  Deschiderea stagiunii 2025-2026 – CARL ORFF: CARMINA BURANA

    Dirijor: Neil Thomson
    Mariana Bulicanu – soprană
    Valentin Racoveanu – tenor
    Ludovic Kendi – bariton
    Dirijorul corului: Robert Daniel Rădoiaș
    Corul de copii al Colegiului de arte Sabin Drăgoi
    Dirijor: Corina Teuca
    Corul de copii al Colegiului de arte Sabin Drăgoi
    Dirijor: Corina Teuca

    Romantism pe strune slave

    Joi, 9 octombrie 2025 ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  Romantism pe strune slave

    Dirijor: Horváth József
    Solist: Remus Azoiței
    Program:
    – Piotr Ilici Ceaikovski Concertul în re major pentru vioară și orchestră op.35;
    – Vasily Kalinnikov Simfonia I;

    Dans, cântec, poem Filarmonica Arad

    Joi, 16 octombrie 2025 ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  Dans, cântec, poem…

    Dirijor: Chih Yuan Michael Chang (Taiwan)
    Dirijorul corului: Robert Daniel Rădoiaș
    Program:
    – Zoltán Kodály Dansuri din Galánta;
    – Claude Debussy Nocturne, triptic simfonic cu cor de femei;
    – Johannes Brahms Cântecul destinului, op. 54;
    – Franz Liszt Preludiile poem simfonic, S.97;

    Sub zodia Orfeului moldav Filarmonica Arad

    Joi, 23 octombrie 2025, ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  Sub zodia Orfeului moldav

    Dirijor: Cristian Neagu
    Solist: Daniel Goiți
    Program:
    – Maurice Ravel Ma mère l’Oye;
    – George Enescu Suita I pentru orchestră, op.9;
    – Ludwig van Beethoven Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră, op.37;

    A Spanish Journey – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Joi, 30 octombrie 2025 ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  A Spanish Journey – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Dirijor: Vicente Chulià
    Solist: Josu de Solaun
    Program:
    – Salvador Chulià Naskigo – poem simfonic;
    – Vicente Chulià – La Reconquista poem simfonic;
    – Joaquín Turina – Simfonia Sevillana;
    – Lorenzo Palomo – Nocturnos de Andalucía pentru pian și orchestră;

    ENESCOOL – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Marti, 4 noiembrie 2025 ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  ENESCOOL – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Recital de orgă EDUARD ANTAL

    Transcripții pentru orgă din creația lui George Enescu, a mediului parizian (Gabriel Fauré, Maurice Ravel, Claude Debussy) și a lui Dinu Lipatti.

    ARIE ȘI ECOU – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Miercuri, 5 noiembrie 2025 ora 19:00, Palatul Cultural – Sala Mică de Concerte

    •  ARIE ȘI ECOU – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Cristina Fieraru – soprană
    Maxim Belciug – chitară

    BACH – MUSICA ANGELORUM Filarmonica Arad

    Joi, 6 noiembrie 2025, ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  BACH – MUSICA ANGELORUM

    Dirijor: Cristian Neagu
    Soliști: Renata Gebe Fü – soprană, Melinda Samson – soprană, Mihaela Ișpan – mezzosoprană, Nicolae Simonov – tenor, Cristian Hodrea – bas
    Dirijorul corului: Robert Daniel Rădoiaș
    Program:
    – Johann Sebastian Bach Suita nr. 1 pentru orchestră BWV 1066;
    – Johannes Brahms Cântecul parcelor, op.89;
    – Johann Sebastian Bach Magnificat BWV 243;

    Enescu et La Belle Époque – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Marți, 11 noiembrie 2025, ora 19:00, Sala Palatului Cultural

    •  Enescu et La Belle Époque – Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

    Enescu (70), Ravel (150), Debussy

    Recital de pian Raluca Știrbăț
    Program:
    – George Enescu – Regrets în Sol bemol major (1898), primă audiție la Arad;
    – George Enescu – Suita op. 10 în Re major, „Des cloches sonores” (1903);
    – Claude Debussy – L’isle joyeuse, L. 106 (1904)
    – Maurice Ravel – Sonatine pour Piano, M. 40 (1905)
    – Maurice Ravel – Scarbo din „Gaspard de la nuit”, M. 55 (1908)

    Prețul biletelor

    Odată cu deschiderea oficială a Stagiunii 2025-2026 (2 octombrie), prețul biletelor se va scumpi puțin pentru categoriile 1 și 2, dar categoriile 3 și 4 rămân cu prețurile de până acum, a spus managerul Laurențiu Muntean pentru Special Arad.

    Biletele sunt deja disponibile online, pe bilete.ro, de unde aflăm că noile prețuri, începând cu luna octombrie, vor fi:

    •  Categoria IV – 25 lei;

    •  Categoria III – 30 lei;

    •  Categoria II – 40 lei;

    •  Categoria I – 50 lei.

    Așadar, 5 lei în plus față de vechiul preț la Categoria II și cu 10 lei mai mult la Categoria I, față de prețurile din stagiunea trecută.

    În schimb, biletele la cele două concerte „Arad – Vienna Rising Stars” din Arad sunt oferite la prețuri promoționale, cele din stagiunea trecută (între 25 și 40 lei) și sunt deja disponibile online aici și aici.

    Casieria Filarmonicii Arad este momentan închisă, dar va fi redeschisă între 4 și 6 august pentru vânzarea fizică a biletelor pentru cele două concerte „Arad – Vienna Rising Stars”. Programul normal al casieriei va fi reluat în octombrie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.