Patru oameni au murit, inclusiv un copil, după răsturnarea unei ambarcațiuni la Sulina
Tragedie la Sulina, acolo unde patru turiști, printre care și un copil, au murit, luni seara, în urma unui incident naval petrecut în zona Golfului Musura, Delta Dunării, unde o ambarcaţiune în care se aflau 14 persoane la bord s-a răsturnat, potrivit adevărul.ro.
Din primele informații pompierii au găsit 6 persoane conştiente, iar alte 4 în stop cardio respirator. Pentru acestea din urmă, echipajele medicale ajunse la locul evenimentului, au început efectuarea manevrelor de resuscitare.
Totodată, au fost efectuate căutări şi a altor persoane posibil dispărute, deoarece echipele de intervenţie au primit informaţii că în ambarcaţiune se aflau mai multe persoane decât erau declarate iniţial.
„Pe parcursul misiunii de căutare salvare au mai fost identificate încă patru persoane conştiente care au fost preluate şi transportate alături de cele 6 identificate iniţial la UPU Sulina pentru evaluare şi îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, în urma efectuării manevrelor de resuscitare celor 4 persoane găsite în apă a fost declarat decesul. Din cele zece persoane salvate şi transportate la UPU Sulina o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din municipiul Tulcea, restul rămânând în localitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Daniel Năstase.
Citește și: Două mașini implicate într-un accident rutier între Pecica și Semlac. O persoană a rămas încarcerată
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)