7.000 de euro: prețul plătit de un sirian pentru o carte de identitate falsă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, un sirian în vârstă de 39 de ani care folosea o carte de identitate falsă pentru a călători. Bărbatul, care călătorea cu un microbuz, declarat polițiștilor de frontieră că a plătit 7.000 de euro pentru actul fals care avea însemnele autorităților din Spania.
„În data de 17 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Cu această ocazie, a fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în România, condus de către un cetățean român.
În mijlocul de transport călătorea, în calitate de pasager, o persoană, cetățean străin, care s-a legitimat cu un document tip carte de identitate având însemnele autorităților din Spania. Cu ocazia verificărilor specifice, colegii noştri au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. La cercetări s-a stabilit faptul că persoana în cauză este cetățean din Siria, în vârstă de 39 de ani. Cu privire la cele constatate, pasagerul a declarat că a procurat respectivul act contra sumei de 7.000 de euro.
Lucrătorii noştri au demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.
Citește și: 11 irakieni fără drept de a călători în Spațiul Schengen, depistați în apropierea frontierei Nădlac












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)