Moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene, inițiată de un român, respinsă. Opt eurodeputați români au votat „pentru”, 12 „împotrivă”, iar 11 au absentat
Parlamentul European a respins joi, 10 iulie, moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene, inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea (AUR), membru al grupului conservator ECR. Documentul a fost susținut de 175 de aleși, în timp ce 360 au votat împotrivă și 18 s-au abținut.
Moțiunea a fost semnată, în principal, de membri ai grupurilor Patrioți pentru Europa și ECR, cele două formațiuni radical-eurosceptice din Parlamentul European.
Moțiunea: opt eurodeputați români au votat „pentru”
Opt europarlamentari români – toți aleși pe listele partidelor AUR și SOS România – au susținut moțiunea:
Gheorghe Piperea, Adrian Axinia, Claudiu-Richard Târziu, Georgiana Teodorescu, Șerban Dimitrie Sturdza, Cristian Terheș, Luis-Vicențiu Lazarus și Diana Iovanovici Șoșoacă.
Singurii eurodeputați români care s-au abținut au fost cei doi reprezentanți UDMR – Iuliu Winkler și Lorant Vincze –, membri ai PPE. Restul delegației PPE din România a votat în bloc împotriva moțiunii.
12 eurodeputați români au votat împotrivă
Împotriva moțiunii s-au exprimat 12 eurodeputați români, provenind din toate marile grupuri europene:
PPE – Daniel Buda, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Siegfried Mureșan, Virgil-Daniel Popescu, Adina Vălean; Renew – Dan Barna, Vlad Voiculescu, S&D – Andi Cristea, Claudiu Manda, Ștefan Mușoiu, Verzi – Nicu Ștefănuță (vicepreședinte al PE)
11 eurodeputați români au lipsit
O treime dintre cei 33 de europarlamentari români nu au participat la vot. Printre absenți se numără nume cunoscute precum Gabriela Firea, Mihai Tudose, Victor Negrescu, Rareș Bogdan și Eugen Tomac.
La nivelul întregului PE, moțiunea a fost susținută în special de eurodeputații grupului Patrioți pentru Europa (76 din 84) și de o parte a grupului ECR (39 din 78). Cu toate acestea, 34 de membri ECR au absentat, iar cinci s-au poziționat împotriva moțiunii sau s-au abținut, ceea ce a slăbit susținerea internă pentru textul propus chiar de un coleg al lor, Gheorghe Piperea.
Citeşte şi:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)