Cionca vrea să denumească parcul Spitalului Județean după o provincie chineză
Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, intenționează să denumească parcul Spitalului Județean după o provincie chineză. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri diplomatice dintre cele două țări, la sediul instituției arădene.
O delegație din Provincia Hainan (China) a vizitat Consiliul Județean Arad pentru a marca 25 de ani de la înfrățirea celor două regiuni – una dintre cele mai longevive și active colaborări româno-chineze la nivel administrativ. Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a evidențiat influența pozitivă a modelului de dezvoltare al Hainanului asupra strategiilor aplicate în județul Arad, în special în modernizarea localităților mici.
De-a lungul anilor, colaborarea s-a menținut chiar și în perioade dificile, precum epidemii, crize economice și dezastre naturale, fiind consolidate prin schimburi de experiență și bune practici între specialiști din ambele regiuni.
Cu ocazia aniversării, Cionca a propus ca parcul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad să fie numit „Parcul Hainan”, în semn de recunoaștere a prieteniei și aprecierii față de partenerii chinezi.
Citește și:
„Suntem și noi oameni!”. Strigătul locatarilor din blocurile sociale de pe Tarafului


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)