duminicã, 6 iulie, 2025

Special Arad Logo

    Tânăr de 33 de ani arestat la Arad după ce a urcat o femeie cu forța în portbagaj, a lovit-o și dus-o într-o direcție necunoscută!

    de Special Arad | 6 iulie 2025, 4:24 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Un tânăr de 33 de ani a fost arestat la Arad după ce a urcat o femeie cu forța în portbagaj, a lovit-o și dus-o într-o direcție necunoscută. Totul s-a întâmplat după ce, inițial, victima a urcat de bună voie în mașina tânărului și au întreținut raporturi sexuale…

    „La data de 4 iulie 2025, în jurul orei 23:25, polițiștii din Arad au fost sesizați, prin 112, despre faptul că o tânără, de 20 de ani, din județul Satu Mare, ar fi fost introdusă, cu forța, în portbagajul unui autoturism și transportată într-o direcție necunoscută. Sesizarea ar fi fost făcută de către victimă, care nu a putut preciza numărul de înmatriculare al vehiculului sau marca”, transmite IPJ Arad.

    La nivelul Poliției Municipiului Arad a fost constituită echipa de cercetare complexă, formată din polițiști de investigații criminale, ordine publică și criminaliști.

    Din cercetări a reieșit că victima ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, în zona Pieții Caius Iacob din municipiu. Aceasta ar fi urcat de bunăvoie în autoturism și, într-o altă zonă din municipiu, ar fi întreținut raporturi sexuale cu persoana necunoscută.

    „Ulterior, victima ar fi fost introdusă cu forța în portbagajul autoturismului și transportată pe un câmp din zona șoselei de centură, unde ar fi fost lovită. Victima a reușit să scape, fugind spre o adresă din municipiu, unde a fost găsită de polițiști.

    Autorul ar fi deposedat-o de un telefon mobil și o poșetă cu 950 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Arad.

    În urma activităților complexe, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor, un bărbat de 33 de ani, din județul Caraș-Severin. Acesta a fost depistat în municipiul Arad, în seara de 5 iulie 2025.

    În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, și prezentat magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive, pentru lipsire de libertate și lovirea sau alte violențe.

    Pe numele bărbatului a fost emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.