Cel puțin doi morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni în Austria
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza dpa. .
Nu este clar încă ce tip de aeronavă a fost implicată în accidentul de sâmbătă de lângă orașul Krimml, la est de Innsbruck.
Impactul a provocat un incendiu la locul accidentului.
Un purtător de cuvânt al poliției a spus că vremea era bună în momentul accidentului.
Pompierii au precizat că avionul a aterizat pe un teren accidentat și focul s-a răspândit în pădurea din apropiere.
Echipele de intervenție din cea mai apropiată zonă au fost chemate să ajute la stingerea flăcărilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)