Avem un caz Vadym Kyrychenko! Ucraineanul a semnat cu Dinamo iar Alexandru Meszar îl amenință cu suspendarea
Avem un caz Vadym Kyrychenko! Ucraineanul care a jucat în ultimul an la Progresul Pecica unde era împrumutat de UTA, a semnat cu Dinamo iar Alexandru Meszar îl amenință cu suspendarea! Vadym, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4 ani cu Dinamo.
„Bine ai venit, Vadym Kyrychenko!
Atacantul ucrainean în vârstă de 19 ani a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4 ani, până la data de 30.06.2029.
Vadym soseşte din postura de jucător liber de contract, iar ultima dată a evoluat la echipele de tineret ale celor de la UTA Arad.
Mult succes, Vadym, şi cât mai multe realizări în tricoul lui Dinamo!”, este anunţul făcut de clubul Dinamo pe Instagram.
Vadym Kyrychenko a semnat cu UTA în luna septembrie a anului 2022, arădenii transferându-l de la juniorii celor de la Mykolaiv. La „Bătrâna Doamnă”, atacantul a evoluat numai pentru echipele de juniori.
Impresarul fotbalistului, Cătălin Sărmăşan, susține că tânărul atacant poate fi legitimat fără probleme la Dinamo, însă se pare că situaţia sa nu este chiar atât de simplă pe cât pare.
„Cu Kyrychenko situaţia este mai complicată. El este sub contract cu UTA şi nu avea ce să caute la alte formaţii. Este greşeala celui care l-a sfătuit, nu trebuia să meargă acolo. Am achitat şi o sumă de transfer pentru el şi spunem că mai are încă trei ani contract cu UTA. El trebuie să se prezinte la echipă, altfel o să luăm măsuri. Vrem să credem că cei de la Dinamo au fost informaţi greşit, nu cred că ei nu cunosc regulamentul. Nu o să ezităm să apelăm la comisii în cazul în care lucrurile cu Kyrychenko nu intră în normalitate”, a declarat Alexandru Meszar, potrivit ProSport.
Kyrychenko mulțumește clubului UTA
„Vreau să mulțumesc clubului UTA pentru toată experiența acumulată la antrenamente și meciuri.Vreau să le mulțumesc și fanilor mulți dintre ei și-au dorit să mă vadă pe teren, dar, din păcate, nu s-a întâmplat. Mulți suporteri m-au susținut în momentele dificile, și asta a însemnat mult pentru mine.Dar timpul trece, și a venit momentul să spun la revedere. Mulțumesc pentru tot, UTA!”, a postat Vadym pe facebook.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)