Gesturi obscene într-un tramvai din Arad: un bărbat a fost reținut de polițiști





Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Arad a fost reținut de polițiști, după ce a fost surprins în timp ce făcea gesturi obscene într-un mijloc de transport public.
Incidentul a avut loc în municipiul Arad, într-un tramvai, iar imaginile video care surprind momentul au fost publicate pe o rețea de socializare. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu în data de 29 iunie 2025, demarând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Potrivit IPJ Arad, bărbatul ar fi fost filmat în timp ce efectua acte de autostimulare sexuală în prezența altor călători.
În urma investigațiilor, persoana în cauză a fost identificată, depistată și condusă la audieri. Pe baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Comentariile portalului
Pai si pasagerul ce vina are?
Domnilor... poporul român nu mai are nevoie de nimic, cum zicea bună-mea..."avem di tăti"...ne-am pierdut entitatea națională, cultura, educația, sănătatea...ce (...)
Mai sunt 2 societati aradene platite de Primaria Arad pentru a promova toate activitatile culturale a CMC Arad. Te miri de ce mai sunt platiti cei 30 de angajati CMC Arad,pentru (...)