21 iunie, solstițiul de vară: Ziua cu cea mai lungă durată





Solstițiul de vară, care a avut loc în această dimineață la ora 05:42, marchează momentul în care Soarele ajunge la punctul său cel mai nordic față de Pământ, deschizând oficial sezonul estival.
Așadar, vara astronomică a debutat oficial sâmbătă, 21 iunie, la ora 05:42. Fenomenul marchează ziua cu cea mai lungă durată şi noaptea cu cea mai scurtă prezenţă din an, după ce axa Pământului ajunge la înclinaţia maximă către Soare.
Din punct de vedere ştiinţific, solstițiul de vară marchează începutul verii astronomice şi semnalează faptul că, de acum înainte, zilele vor începe treptat să se scurteze, până la solstițiul de iarnă.
Potrivit wikipedia, semnificația acordată solstițiului de vară variază între diferite culturi, dar majoritatea acestora marchează evenimentul într-un fel sau altul, cu sărbători, festivaluri și ritualuri din acea perioadă, cu teme de religie sau fertilitate. De exemplu, în Suedia, mijlocul verii este una dintre sărbătorile majore ale anului. În unele regiuni, solstițiul de vară este văzut ca începutul verii și sfârșitul primăverii. În alte culturi, solstițiul este mai aproape de mijlocul verii.
Citește și: Tomorrow is fear. Debut cu o vară târzie, în care doar animalele mai simt mila: zilele mele la TIFF
Comentariile portalului
Totusi oare nu e clar ca refuzul acela fe a recepționa e o vrajeala?? Binart nu poate recepționa ca ar întra la pușcărie. Deci nu e (...)
Soluția ideală ar devierea Mureșului ca să nu treacă pe sub pod! Deci, în cazul unei binecuvântate prăbușiri, nu vor fi victime...piscicole!
Ziua cea mai lungă ,,dân istorie"...