Industria calului nu-i o invenție a candidatului Călin Georgescu. Românii practicau demult meseriile pe care cel ce-a candidat un tur le-a inclus în sintagma „industria calului”, de la potcovărit și pielărit, la montă și cinematografie. De altfel, în vremuri de demult, se spunea că noi participam la coproducții cu caii și peisajul. Tot despre filme și cai avea o vorbă și tatăl meu. Om simplu, dintr-un sat din inima Ardealului și evident fără aplecare spre critica de film, spunea că  „nu există film românesc fără un secretar de partid sau fără cai”.

Despre industria calului nu vorbea nimeni pe-atunci.

Despre măgari, rudele mai sărace ale calului, nu-mi amintesc să fi vorbit vreodată – probabil pentru că în Ardeal animalele de povară erau boii.

Oricum, însă, și despre măgari, dar mai ales despre boi, se vorbea frumos în acele vremuri, cu mult respect. Sigur, respectul și-l cîștigaseră prin muncă, prin condiția lor de animale de povară. Nu ca acum când, Dumnezeu știe prin ce inversiune socială, boii, dar mai ales măgarii, au devenit o povară pentru cei din jur (dacă vă gândiți cumva la parlamentari sau la toți cei care, ajutați de partide, trăiesc ca niște nababi din bani publici, este treaba domniilor voastre).

„Mică, nu mare, că am montă mai târziu”

Sursa foto: facebook

Calul era și este un animal mult lăudat. O adevărată vedetă. Pentru că este un animal inteligent și curat – „de unde bea calul apă, poate să bea liniștit și omul” -, pentru că are un miros mai dezvoltat decât al câinelui, dar și pentru că este un  animal frumos. Evident, pe vremuri nimeni nu s-a gândit să păteze condiția de VIP a calului prin asocierea imaginii sale cu industria.

E drept, uneori, și doar în anumite cercuri distinse, se mai spunea, dojenitor: „ce industria calului vrei, mă?” sau „las-o-n industria calului de treabă”…

A fost nevoie de un candidat la președinție care să le îndrepte atenția românilor spre munca industrială, cu trimitere directă la exploatarea bietului animal prin „12 meserii: de la fierar la pielar și tâmplar și altele asemenea”. Apoi, a dat-o iar în bară: „la fiecare 5 minute, în această lume este o cursă de cai, fiind cel mai bănos sport, peste tot în această lume”.

Așadar, cine nu vrea să practice una dintre cele 12 meserii din industria calului, se poate implica în cursele de cai (domeniu despre care nu ne-a spus câte meserii cuprinde). Uite, dom’le, ce ușor puteam scăpa de șomaj și sărăcie, iar noi i-am dat „perversa” și nu l-am lăsat să mai candideze…

Poate și pentru că, după ce Iohannis a spus, senin, că-i îndeamnă pe români să practice golful, propunerea lui Georgescu de a „munci” la cursele de cai, a venit la fel de neinspirat. Sigur, orice român ar putea „practica” cursele de cai și golful, doar că îi lipsesc fiecăruia vreo 999.000 de euro pentru a fi milionari.

Și când spuneam că toți candidații la președinție ar trebui supuși unui control psiho amănunțit, mulți s-au supărat pe mine…

Desigur, industria asta a calului este mai cuprinzătoare decât ne-a spus candidatul cu pricina, o realitate pe care a descoperit-o și fostul senator de Arad, Ioan (Neluțu) Cristina (veți vedea imediat cum). Rămas fără mandat de parlamentar, a descoperit că nu se cade să stea ca boul pe coadă, cum se zice, fără să facă ceva. Mă rog, nu chiar să facă, ajunge să dețină un loc de muncă bine plătit de unde poate absenta când vrea.

• Scrisoare deschisă către Neluțu Cristina cel Autentic, plecat „fatal” la umbra lui Mircea

Asta, după o perioadă în care s-a zbătut ca un politician în căldare, alături de Geoană, pe care l-a părăsit după înfrângere, pentru Crin (care „a înfrânt” și el, cu neprețuitul ajutor al Neluțului). Remarcabil parcurs!!!

Până când norocul i-a surâs. Nu direct lui, ci unui prieten de nădejde din perioada de luptă parlamentară care, l-o fi întrebat, amical: „ce industria calului e cu tine, mă, de arăți ca o mârțoagă?” „Păi, să vezi… Că Geoană, că Crin, că Țigan scos la pensie, of, of, vai, dai un vin?” „Băăă, nimic n-ai învățat, mă, în industria calului de treabă”.

Apoi: „da’ ia stai un pic, te pricepi la montă?” „Păi, știi, m-am cumințit și eu…” „Nu, mă… La armăsarii de montă… Lasă, nu trebuie să te pricepi, de mâine te bag la montă”.

Sigur, discuția asta este imaginară. Tema însă, este cât se poate de reală.

În structura Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor funcționează ROMSILVA, regia națională responsabilă cu defrișările, vânatul urșilor, defrișările (știu că am mai pomenit defrișările, dar sunt atât de multe încât nu pot fi cuprinse într-o singură mențiune), salariile și primele nesimțite, defrișările și altele.

Ei bine, în structura ROMSILVA  există o Direcție de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor (DCEAC) care administrează cele 12 herghelii, 4 depozite de armăsari și „o unitate nepopulată de cabaline la Balc”. Unul dintre cele 4 depozite de armăsari este cel din Arad – cel aflat lângă fosta Unitate militară.

Directorul DCEAC este domnul Ioan-Cristian Chirteș, fost senator de Mureș (și, în două mandate, membru al Comisiei de control a activității SRI) în aceeași perioadă cu Neluțu al nostru care, vă mai amintiți, nu-i așa?, este foarte bun prieten cu fostul director al ROMSILVA și al Direcției silvice Arad. Și, ca să închidem cercul coincidențelor, domnul Chirteș este de meserie inginer silvic și fost director al Direcției silvice Mureș.

Șeful peste toate hergheliile din țară, Ioan-Cristian Chirteș

Sursa foto: agendademures.ro

Și uite-așa, cel mai mare prieten al silvicultorilor, fostul senator Ioan (Neluțu) Cristina a intrat în industria calului, direct ca șef al Depozitului de armăsari Arad. Cu siguranță, datorită unor abilități deosebite în realizarea montelor, pentru că altfel, Neluțu este jurist de meserie și senator din 2012 până în 2024. Angajare pe criterii de competență, nu-i așa?

Și totuși, când aveți de gând să terminați cu angajările astea, pe „bază de montă”?

Cum pădurile din România sunt liberale, de la ministrul Mediului, până la ultimul armăsar pregătit de Neluțu pentru montă, greu de crezut că prietenul Chirteș l-ar fi putut pune „armăsar șef” pe fostul lui coleg de Senat fără binecuvântarea partidului. Sigur, ne bucurăm pentru Neluțu că s-a așezat cumva aproape de casă și că armăsarii din Arad au un șef din partea locului.

Ne-am bucura și mai mult dacă șeful ar fi cât de cât de meserie, dar am fi de-a dreptul încântați dacă actualul șef peste armăsari măcar ar da pe la serviciu mai des. Nu chiar zilnic, să nu obosească, dar măcar o dată, de două ori pe săptămână. Nu de alta dar cu atâtea absențe, nu-l vor mai recunoaște nici anajații, nici armăsarii. Care, se știe, sunt cam nervoși în intimitate, când au prin preajmă competenți necunoscuți…