duminicã, 8 iunie, 2025

Special Arad Logo

    România, șanse minime pentru calificarea la Mondial și perspectiva unui baraj infernal

    de Lucian Dănilă | 8 iunie 2025, 2:36 PM | Recomandările editorilor | Sport

    1

    România a pierdut aseară, la Viena, contra Austriei și a adunat deja două înfrângeri în doar trei meciuri în grupa de calificare pentru Campionatul Mondial, o grupă pe care mulți compatrioți o vedeau foarte accesibilă după tragerea la sorți.

    Trei jucători care au jucat la UTA în ultimii ani au fost prezenți pe gazonul de pe arena „Ernst Happel” din Viena, un alt nume care este scris în istoria clubului arădean. Din păcate, doar Horațiu Moldovan putem spune că a avut notă de trecere, fostul portar al arădenilor din sezonul 2020-2021 având unele intervenții extraordinare fără a putea face ceva la cele două goluri ale austriecilor. Ernst Happel, cel care dă numele arenei din capitala Austriei, este antrenorul pe care l-a avut Feyenoord în 1970 când a fost eliminată de UTA. Cu el pe bancă, olandezii au câștigat Cupa Campionilor Europeni și Cupa Intercontinentală în vara anului 1970. A mai câștigat Cupa Campionilor Europeni și ca antrenor al lui Hamburger SV în 1983, după care a fost eliminat de o altă campioană a României, Dinamo București.

    Dennis Man și înlocuitorul său, David Miculescu, au avut evoluții modeste, „Micu” având o ocazie cu capul imediat după ce a intrat pe teren. Modest au jucat toți jucătorii de câmp care au fost titularizați de Mircea Lucescu, cu specificația că fundașii centrali Burcă și Popescu au avut și unele momente bune pe fondul dominării totale a austriecilor. Intrările lui Șut, dar și a lui Tănase și Mitriță, au mai înviorat finalul partidei, un final în care Tănase a și marcat chiar la ultima fază, un gol pe care comentatorii de la Antena 1 probabil cred și acum că a fost anulat. Ei au fost total depășiți și pe ritmul partidei, rare fiind momentele în care au ghicit numele jucătorilor români aflați la minge…

    Cu doar 3 puncte din 3 meciuri, șansele României de a se califica la Mondial din această grupă sunt minime. „Generația de suflet”, cum a fost ea denumită anul trecut la Euro 2024 de fostul selecționer Edi Iordănescu, pare că a rămas și fără suflet, și fără vlagă și fără un joc care să ne dea speranțe.

    Ne-ar mai rămâne șansa calificării la Mondial în urma acelui baraj la care România s-a calificat pentru că a câștigat grupa din Liga Națiunilor. Dar și aici perspectivele sunt sumbre pentru că la baraj ar putea întâlni pe Italia, Turcia, Țara Galilor sau Ucraina.

    De 27 de ani nu a mai fost prezentă România la un Campionat Mondial, ultima prezență fiind la cel din Franța în 1998.

    România întâlnește marți de la ora 21:45 la București selecționata Ciprului, echipă la care jucătorul echipei UTA, Marinos Tzionis, ar putea evolua ca titular.

    romania 2

    AUSTRIA – ROMÂNIA 2-1

    Gregoritsch 42′, Sabitzer 60’ / Tănase 90+5′

    AUSTRIA: 1. Pentz – 21. Wimmer (5. Posch, 60), 2. Wöber (3. Danso, 69), 15. Lienhart, 16. Mwene – 20. Laimer, 6. Seiwald – 18. Schmid (10. Grillitsch, 81), 19. Baumgartner (4. X. Schlager, 81), 9. Sabitzer-cpt. – 11. Gregoritsch (7. Arnautović, 60). Selecționer: Ralf Rangnick
    Rezerve: 12. Lawal, 13. Schmid – 8. Honsak, 14. Querfeld, 17. Grüll, 22. Veratschnig, 23. Friedl

    ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. M. Popescu, 9. Bîrligea (7. Alibec, 78), 10. Stanciu-cpt. (19. F. Tănase, 84), 11. Bancu, 15. Burcă, 17. Drăguș (22. Mitriță, 84), 18. R. Marin (8. Șut, 60), 20. Man (14. Miculescu, 78), 21. Chiricheș. Selecționer: Mircea Lucescu
    Rezerve: 1. Niță, 16. Târnovanu – 4. Ghiță, 5. Screciu, 6. M. Marin, 13. Crețu, 23. Sorescu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.