vineri, 19 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Cristi Chivu, lăudat de Javier Zanetti după saltul în cariera de antrenor al lui Inter: „Va avea un viitor îndelungat în fotbal”

    de Special Arad | 5 iunie 2025, 8:56 PM | Sport

    0

    Cristi Chivu a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați tehnicieni români, după ce a preluat conducerea echipei Parma la nivel de seniori, începând cu 18 februarie. Evoluția sa impresionantă nu a trecut neobservată, iar aprecierile au început să curgă din partea presei și a personalităților din lumea fotbalului, astfel ajungând antrenorul lui Inter Milano.

    Una dintre cele mai sonore reacții a venit chiar din partea vicepreședintelui clubului Inter Milano, Javier Zanetti, care îl cunoaște bine pe Chivu încă din perioada în care evoluau împreună în tricoul nerazzurri.

    „Cristian s-a descurcat foarte bine. A antrenat timp de trei ani echipa noastră de juniori, unde a făcut o treabă excelentă. Apoi a primit șansa la Parma, într-un moment complicat, când echipa se afla în zona retrogradării. A încheiat sezonul cu Parma în Serie A. Sunt convins că va avea o carieră îndelungată ca antrenor”, a declarat Zanetti, citat de presa italiană.

    Potrivit acelorași surse, Chivu și oficialii de la Inter au stabilit deja data debutului său oficial pe banca tehnică a formației milaneze. Acesta va avea loc la Cupa Mondială a Cluburilor, una dintre cele mai așteptate competiții ale verii, găzduită în Statele Unite.

    Inter va juca în prima etapă împotriva echipei mexicane Monterrey, într-un meci programat pe 18 iunie, de la ora 04:00 (ora României).

    Turneul atrage atenția tuturor marilor cluburi din Europa, mai ales că FIFA a schimbat formatul competiției și a anunțat premii considerabile pentru câștigători.

    Citește și: VIDEO. Focar de infecție la Mândruloc: Aproximativ 100 de tone de deșeuri găsite de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.