Deputatul Cadar a solicitat sprijin pentru fermierii arădeni afectați de fenomenele meteo (P)





Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu cu privire la măsurile suplimentare de protecție pentru agricultorii afectați de fenomene meteorologice extreme.
„Vedem la televiziunile centrale problemele pe care le au oamenii din zonele afectate de inundații și sprijinul de care vor beneficia. Din păcate, am primit numeroase semnale și din județul Arad, de la agricultori afectați de îngheț sau grindină, acesta este motivul pentru care m-am adresat ministrului Agriculturii”, a explicat Răzvan Cadar.
Deputatul Răzvan Cadar a apreciat în întrebarea depusă faptul că „în perioada 2020-2024, în ciuda constrângerilor bugetare și crizelor succesive cu care s-a confruntat Guvernul, s-au identificat resurse financiare și s-au acordat despăgubiri pentru producătorii agricoli ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta pedologică, fenomen meteorologic nefavorabil asimilat unei calamități naturale”. El a remarcat că „Guvernul și Ministerul Agriculturii nu au identificat soluțiile așteptate pentru a sprijini fermierii ale căror culturi/livezi/plantații de viță de vie au fost afectate de alte tipuri de calamități (de exemplu, înghețul târziu din aprilie-mai 2025) sau căderile masive de grindină (cu atât mai mult cu cât Sistemul național antigrindină are activitatea suspendată în anul 2025). Mai mult decât atât, riscurile pe care fermierii vor să le asigure nu sunt acceptate de către asigurătorii din țara noastră (de ex. înghețul târziu).”
Deputatul liberal i-a solicitat ministrului Barbu să comunice soluțiile legislative avute în vedere astfel încât toate fenomenele meteorologice extreme care determină distrugeri semnificative la nivelul culturilor agricole/livezilor/plantațiilor de viță de vie să fie asimilate unei calamități naturale, iar fermierii să poată beneficia de despăgubiri și de scheme de ajutor pentru investiții. Răzvan Cadar i-a cerut să precizeze ce demersuri a întreprins în legătură cu asigurările agricole, astfel încât acestea să acopere o paletă mai largă de riscuri. De asemenea, a întrebat dacă s-a realizat la nivelul Ministerului Agriculturii o evaluare a pagubelor produse deja în anul 2025 ca urmare a episoadelor succesive de îngheț târziu: livezi și plantații de viță de vie, în principal.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)