Terapia asistată de dispozitiv. Un nou tratament asigurat de Secția Clinică Neurologie, pentru pacienții cu Parkinson





Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad anunță că din această lună, în județul nostru, se efectuează o terapie nouă pentru pacienții diagnosticați cu Parkinson și aflați în stadii avansate de boală: tratamentul prin terapie asistată de dispozitiv.
Medicul șef al Secției Clinice Neurologie, dr. Constantin Covăsală a inițiat acest tip de tratament unui pacient în vârstă de 68 de ani, diagnosticat cu boala Parkinson de mai bine de 9 ani. Pacientul a fost externat astăzi, după opt zile de spitalizare și deja se observă îmbunătățiri semnificative. Pacientul a ajuns la spital cu o lentoare a mișcării, extremă, fără să se mai poată hrăni, spăla sau îmbrăca singur. Acum pacientul se poate descurca singur cu sarcinile cotidiene, fiind complet independent.
“Terapia asistată de dispozitiv se efectuează în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, în urma unui consult neurologic. Bineînțeles că această terapie nu este recomandată oricărui pacient diagnosticat cu Parkinson, astfel că administrarea tratamentului se efectuează numai cu indicație de la medicul neurolog în urma investigațiilor de specialitate amănunțite. Este un tratament nou, folosit de aproximativ un an la noi în țară și este eficient pentru pacientul cu boală Parkinson, la care tratamentul medicamentos nu își mai face efectul. Terapia ajută la îmbunătățirea mobilității pacientului, crescând astfel calitatea vieții și reușind să efectueze singur sarcinile uzuale, zilnice. Până acum, pacienții arădeni care îndeplinesc criteriile pentru acest tip de terapie erau direcționați către centre medicale din alte județe”, a explicat dr. Constantin Covăsală, medic șef Secție Clinică Neurologie.
Dispozitivele de tratament pentru boala Parkinson sunt metode terapeutice moderne destinate pacienților aflați într-un stadiu avansat de boală, care nu mai pot fi ajutați cu medicamentele clasice. Spre deosebire de tratamentele clasice, aceste dispozitive permit administrarea constantă a medicației, ducând astfel la o asimilare mai bună a substanței active și la un efect de durată.
Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă evolutivă, care se manifestă inițial prin tremor ușor, la o singură mână, însoțit obligatoriu, de lentoare, avansând treptat și conducând la rigiditatea mișcărilor, dificultăți de mers, dificultăți la înghițire, încovoierea spatelui, dificultatea în efectuarea unor mișcări obișnuite. Simptomele acestei boli se agravează în timp, iar în stadii avansate, pacientul nu se mai poate deplasa singur.
În prezent, nu există un tratament care să poată vindeca boala însă, terapiile existente pot ameliora simptomele și îmbunătăți calitatea vieții, astfel încât pacientul să fie independent pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
Citește și: Cele 10 proiecte prioritare stabilite de Primăria Arad pentru municipiu până în 2027
Comentariile portalului
Aradul fiind un oraș mic, judecătoria e putred dă coruptă... Credeți că degeaba a fost mutată speța din Timișoara aici și interlopii sj câștigat!?
Da' dă zilele festive, primăria va avea voie cu coroane!?
În cadrul Judecătoriei Arad funcționează o caracatiță foarte bine organizată. Cabinete de avocați în strânsă legătură cu judecătorii. Domnul Fritz ar trebui să-l (...)