Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic. Cel puțin până când nu se va deștepta. 

Nu e puțin lucru, chiar dacă nici Dan nu ar suna rău și ar putea fi perceput ca prenume. Dar treaba este mai cu dichis: Ion, Emil, Traian nu mergeau, erau prea banale. Te duceau la tot felul de asociații bizare. Ion la Rebreanu, Emil la Erich Kästner, iar Traian direct la Columnă. Cu Johannis era cât pe ce, Klaus suna bine și oarecum exotic, numai că de la o vreme nimănui nu-i mai venea să-i spună pe numele mic lui Klaus.

După această scurtă introducere onomastică, trecem la treburi serioase și de mare impact.

Adevărul e că toți cei înșirați mai înainte erau deștepți. Până și Klaus, mai ales că făcea parte din nația care ne-a dat primul șmecher. Știți povestea, nu mai insist, cert este că schmecker în germană înseamnă degustător. Demn de reținut, era dus de comersanții sași din Siebenbürgen la boierii din Oltenia, pe la Drăgășani așa, având datoria sacră să nu se îmbete ca ceilalți cu vinul de acolo, să rămână în stare să guste vinul cumpărat și dus înapoi în Siebenbürgen.

Asta pentru ca situația de acasă să se potrivească cu cea din târg. Trebuie să recunoaștem, Klaus a dus mai departe tradiția înaintașilor, având mare grijă de această treabă. Ajunge să vă gândiți la nenumăratele sale ieșiri din care se întorcea negreșit câștigat. Sau cine știe, se mai întâmpla și pe vremuri ca șmecherul să fie la rândul lui șmecherit.

Situație devenită de-a dreptul banală pe aici în vremurile din urmă. Altfel spus, așa cum a fost din cele mai vechi timpuri, pe aici te descurci dacă ești deștept. E de reținut, nu inteligent, ci deștept. Tare ocoș, mai pe ardelenește, așa. Chiar dacă cele două noțiuni în românește mai nou se intersectează, inteligența nu se confundă nici măcar acum cu deșteptăciunea. Avem, normal, și în românește coeficient de inteligență, însă nu și de deșteptăciune sau șmecherie.

Povestea este veche și stufoasă, ceea ce reținem acum, legat de alegerea lui Nicușor Dan președinte, este tocmai asta: probabil pentru prima oară în istoria recentă avem un președinte care nu este deștept. O fi el inteligent, chiar genial la matematică, dar deștept în mod evident nu este. Mai precis, nu a fost până acum.

Și-a văzut de treabă, că e vorba de matematică sau de activism civic, contează mai puțin, s-a lovit permanent de deșteptăciunea și șmecheria din jur, dar nu s-a lăsat. Nu-i de mirare că deștepții nevoie mare l-au făcut autist. Păi, cum adică? Să nu fie atent la ce vor ceilalți, să nu aibă înțelegere pentru interesele care nu sunt și ale lui? Cum să lucrezi cu unul care are în cap o idee despre binele comun și ține la ea de parcă ar fi poruncă de la Dumnezeu?

Și ce dacă stă în chirie și nu vrea la Cotroceni? Ce fel de președinte poate fi unul ca ăsta?

Politica e pentru cei deștepți și șmecheri, nu pentru cei inteligenți. Dacă ești inteligent, fă-te savant, profesor sau cercetător, nu te băga în politică. Măcar să îți dai seama că în politică nu adevărul și dreptatea contează, ci interesul. Interesul nostru, normal, că interesul comun e așa o vorbă care nu spune nimic exact.

Interesul nostru însă e evident. Să ne fie bine, să facem avere, să ne permitem tot ce nu-și pot permite cei care trăiesc doar din salarii și pensii. E foarte simplu și e așa de când e lumea. Normal, dacă ne mai rămâne timp și bani, le mai dăm și lor, că proști chiar că nu suntem. Ne dăm seama și noi că tot ce luăm pentru noi vine din munca și impozitele lor.

Și atunci vine un autist dintr-ăsta. Nu i-a ajuns că a câștigat olimpiade, că ăia din Sorbona l-au făcut doctor.

El se vrea președinte de țară. Nimic pentru el, totul pentru țară. Să le fie bine celor mulți, să se lucreze cum scrie la carte, să se obțină cât mai mult cu eforturi cât mai puține. Un neinițiat, Dom’le. Și ăsta vrea să ne conducă!

Și poanta e că au dreptate. Președinte ca Nicușor nu a mai fost în țara asta. Cel puțin cât se vede înapoi și înainte. Venit chiar de jos, ajuns unde a ajuns numai și numai prin eforturi proprii, fără șmecherii și alte cele. Se înțelege de ce se tem de el până și cei care îl consideră de al lor. Cu un astfel de om nu poți ști niciodată.

Ei, din toate astea ne putem da seama de ce e bine că Nicușor nu este deștept. Nici măcar șmecher.

Iar pornind de aici ne putem da seama și de pericolul care ne pândește din această zi, ziua în care Nicușor a devenit și oficial președintele României. Singura noastră speranță e să nu-i vină mintea la cap. Să se deștepte dintr-o dată, să realizeze că ceilalți politicieni, indiferent de partide, au dreptate. Și să zică, asta este, eu am încercat, dar nu mi-a ieșit. Îmi pare rău de voi, cei care m-ați ales și v-ați pus nădejdea în mine.

Acum m-am prins: poate că am fost eu inteligent nevoie mare, dar deștept în mod sigur nu am fost.

Și ca să rămân onest: am fost un prostănac, ca voi toți, asta am fost până acum…